Anul 2026 aduce o producție de cireșe peste așteptări în România, însă pentru mulți fermieri acest lucru s-a transformat într-o dificultate majoră, nu într-un câștig. În județul Dolj, în comuna Ghidici, livada deținută de primarul Constantin Tache a rămas parțial neculesă, din lipsa unei piețe de desfacere. Ultimele cireșe au fost vândute cu doar 5 lei/kg, un preț mult sub nivelul din vârf de sezon.
Deși anul a fost unul bun pentru cireșe, producția ridicată la nivel național, combinată cu importurile masive din Grecia, Turcia și Spania, a dus la scăderea prețurilor sub nivelul de rentabilitate. Fermierii se confruntă astfel cu dificultăți în valorificarea producției, în condițiile în care marile lanțuri de magazine preferă adesea fructe din import, uneori subvenționate.
Constantin Tache, fermier cu experiență și administrator al unei livezi de 18 hectare (8 hectare cireș, 8 hectare măr și 2 hectare piersic), afirmă că anul 2026 vine după un 2025 slab, dar după un 2024 bun. Totuși, chiar și în anii cu producție ridicată, problema principală rămâne lipsa contractelor avantajoase și a capacităților de depozitare.
Acesta a încercat să colaboreze cu rețele de supermarketuri, însă condițiile impuse au fost considerate dezavantajoase: stoc tampon de 10 tone plătit abia la final de sezon și plăți întârziate pentru livrările suplimentare, la aproximativ 40% din prețul de raft.
În aceste condiții, fermierul estimează că pentru a acoperi costurile, cireșele ar trebui vândute cu 8–10 lei/kg. Costurile de recoltare sunt de aproximativ 3 lei/kg, la care se adaugă cheltuielile cu inputuri, tratamente, motorină și alte lucrări agricole.
De pe un hectar se obțin, în medie, 7–8 tone de cireșe, însă problema desfacerii se repetă și la alte culturi. La măr, unde producția ajunge la 25–30 tone/ha, o parte este procesată în suc, dar restul rămâne greu de valorificat.
Fermierul consideră că soluția ar fi investițiile în depozite frigorifice și unități de procesare, însă costurile sunt foarte mari, estimând aproximativ 2 milioane de euro pentru un depozit de 700–800 de tone. Lipsa finanțării și a proiectelor finalizate blochează însă astfel de investiții.
Tache atrage atenția și asupra concurenței din import, unde fermierii din alte state europene beneficiază de subvenții mult mai mari. De exemplu, în Polonia, subvențiile pentru măr pot ajunge la 600 de euro/hectar, comparativ cu aproximativ 150 de euro/hectar în România.
Acesta mai spune că distribuitorii preferă fructele din import, care au durată mai mare de păstrare, în timp ce producția locală trebuie vândută rapid, înainte de a se altera.
Deși unele culturi, precum prunele, au avut rezultate bune în acest an, iar o parte din costuri ar putea fi acoperite, fermierul rămâne prudent, considerând că fără infrastructură de depozitare și procesare, agricultura rămâne vulnerabilă în fața fluctuațiilor de piață.
