Wizz Air anulează și suspendă mai multe zboruri din România, afectând mai multe aeroporturi regionale

Wizz Air a anunțat o reorganizare a rețelei sale de curse din România, măsură care va lăsa mii de pasageri din vestul, centrul și sudul țării fără anumite legături directe către destinații europene.

Compania susține că decizia face parte dintr-un proces de adaptare la cererea pieței și de optimizare a costurilor. „Ajustarea rețelei de rute permite companiei să răspundă la trendurile actuale de călătorie și să-și distribuie capacitatea mai eficient”, au transmis reprezentanții Wizz Air pentru Boarding Pass.

Modificările vizează patru aeroporturi din România, cele mai afectate fiind Timișoara și Craiova.

Începând cu a doua jumătate a lunii septembrie 2026, pasagerii din vestul țării nu vor mai avea zboruri directe către Cehia, Germania și Elveția. Astfel, Wizz Air va anula definitiv rutele Timișoara – Praga, Timișoara – Berlin, Timișoara – Frankfurt Hahn, Timișoara – Nuremberg și Timișoara – Basel.

De asemenea, va fi anulată definitiv și ruta Craiova – Napoli. Zborul, introdus în noiembrie 2025, va fi operat pentru ultima dată pe 24 octombrie 2026.

Și aeroportul din Brașov (Ghimbav) va pierde o conexiune importantă, ruta Brașov – Nuremberg urmând să fie anulată definitiv, iar data ultimului zbor va fi anunțată ulterior.

În schimb, la București măsura este temporară. Singura cursă afectată este București – Turku, care va fi suspendată între 29 iunie 2026 și 25 octombrie 2026, urmând să fie reluată ulterior.

Compania precizează că aceste ajustări fac parte din practica obișnuită a operatorilor aerieni de a-și optimiza rețelele în funcție de costuri și profitabilitate.

Pasagerii care au deja bilete pentru rutele anulate sau suspendate vor fi contactați direct de Wizz Air și vor putea alege între rambursarea banilor, credit de zbor sau reprogramarea pe alte curse disponibile.

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente