În vacanță, o parte semnificativă din buget se duce pe mâncare, prețurile restaurantelor nefiind întotdeauna accesibile. Ce alternative există? O opțiune mai economică o reprezintă autoservirile, unde poate fi ales și celebrul „meniu al zilei”.
Eforie Nord este stațiunea cunoscută pentru acest tip de servire a mesei. Aici, meniul zilei costă în jur de 40 de lei și include felul 1 și felul 2.
În plus, există și reduceri de 20% între orele 18:00 și 20:00, iar cei care doresc să ia cina pe malul mării pot beneficia de experiențe culinare la prețuri avantajoase.
Eforie Nord rămâne o destinație preferată de familii și seniori, datorită ofertelor de cazare accesibile. Prețurile pornesc de la 150–200 de lei pe noapte pentru o cameră la pensiuni și hoteluri de 3 stele și pot ajunge până la 400 de lei în unități care oferă servicii all-inclusive.

