Gest de solidaritate în Gorj: Polițiștii au cumpărat apă pentru călătorii blocați în trenul Inter Regio 1826

Un incident feroviar petrecut în weekend în județul Gorj s-a transformat într-un exemplu de solidaritate și implicare. Trenul Inter Regio 1826 s-a defectat pe un câmp, iar zeci de călători au rămas blocați în vagoane, fără aer condiționat, în condițiile unor temperaturi ridicate.

După ce au fost anunțați despre situația pasagerilor, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Gorj, aflați în timpul serviciului, au intervenit de urgență și s-au deplasat la fața locului.

Pentru a veni în sprijinul oamenilor afectați de căldură, polițiștii au cumpărat apă și au distribuit-o călătorilor, acordând o atenție deosebită persoanelor vulnerabile. Potrivit reprezentanților instituției, aceștia au golit practic stocurile de apă plată ale magazinelor din apropiere pentru a putea ajuta cât mai multe persoane.

Gestul nu a fost solicitat, ci a venit din inițiativă proprie, fiind un exemplu de empatie și responsabilitate față de cetățeni.

„Dincolo de uniformă, sunt oameni care aleg să fie alături de cei aflați în dificultate”, au transmis reprezentanții Poliției Transporturi Gorj, felicitându-i pe colegii care au intervenit.

Intervenția polițiștilor reprezintă un exemplu de profesionalism și umanitate, demonstrând că, în situații dificile, un gest simplu poate face diferența pentru cei aflați în nevoie.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente