Spectator mort după o cădere de la înălțime în timpul unui concert

Un bărbat de 51 de ani și-a pierdut viața după ce a căzut de la un nivel superior al arenei Madison Square Garden din New York, în timpul concertului susținut sâmbătă seară de trupa rock Goose.

Potrivit Poliției din New York, intervenția a avut loc în urma unui apel la 911 primit în jurul orei 21:51. Ajunși la fața locului, agenții au găsit un bărbat inconștient, prezentând răni compatibile cu o cădere de la înălțime în interiorul arenei.

Victima a fost identificată ca fiind Paul Kueker, din Niantic, Connecticut. Conform autorităților, acesta participa la concert împreună cu soția sa. Bărbatul a fost transportat de urgență la spital, însă medicii nu au reușit să-i salveze viața, decesul fiind declarat la scurt timp după internare.

Anchetatorii nu au precizat de la ce nivel exact a căzut spectatorul, însă au confirmat că acesta se afla în Section 300, una dintre zonele superioare ale celebrei arene din Manhattan. În acest moment, poliția nu suspectează implicarea vreunei fapte de natură penală.

În momentul producerii incidentului, pe scenă concerta trupa Goose. Ulterior, membrii formației au transmis că sunt profund afectați de tragedie.

„Suntem zguduiți de ceea ce s-a întâmplat”, au declarat artiștii.

Formația a susținut duminică un nou concert în Central Park și a anunțat că toate veniturile obținute vor fi donate unui fond caritabil destinat sprijinirii comunității de fani.

„Ne-am întrebat dacă ar trebui să mai cântăm sau nu. Am ajuns la concluzia că cel mai bun lucru pe care îl putem face este să ne adunăm comunitatea, să fim alături unii de alții și să oferim un spațiu pentru vindecare”, au transmis membrii trupei.

Cazul este în continuare investigat de autoritățile din New York.

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente