Scandal la o grădiniță: educatoare acuzată că îi teroriza pe copii. Dovezile au fost înregistrate cu un microfon ascuns într-un ursuleț de pluș

Polițiștii desfășoară o anchetă la o grădiniță din Pașcani, după ce mai mulți copii au refuzat să mai intre în clasă de teama unei educatoare. Suspiciunile părinților au fost confirmate după ce tatăl unui băiețel de 4 ani a ascuns un microfon în ursulețul de pluș pe care copilul îl lua zilnic la grădiniță.

În înregistrări, educatoarea poate fi auzită adresându-se agresiv copiilor: „Ia uite, ia uite, vii cu capul de aia și o să crăpi acolo. Nu mă interesează! Să te doară până nu mai poți!”.

Părinții au început să suspecteze că ceva nu este în regulă după ce fiul lor a început să manifeste schimbări bruște de comportament. Copilul se trezea speriat din somn, promitea în genunchi că va fi cuminte și implora să nu fie bătut.

„Am observat că este nervos tot timpul și am remarcat că folosește expresii precum «te bat» sau «treci afară». Aceste cuvinte nu se folosesc la noi în casă”, a declarat mama băiețelului.

Părinții au discutat inițial cu educatoarea și cu directoarea unității, însă susțin că au fost întâmpinați cu neîncredere. „Ni s-a spus că nu este adevărat, că copilul exagerează și ni s-a dat un ultimatum: dacă nu ne convine, să ne luăm copilul acasă”, a povestit mama.

Întrebat dacă educatoarea l-a lovit și l-a dat afară din clasă, copilul a răspuns afirmativ.

Situația a devenit și mai gravă după ce băiețelul a ajuns acasă cu vânătăi pe corp. Atunci, părinții au decis să ascundă un microfon în jucăria lui de pluș. Seara, după ce au ascultat înregistrările, au descoperit că educatoarea îi jignea frecvent pe copii, folosind apelative precum „vierme”, „handicapat” și „turbat”.

După ce au prezentat dovezile directoarei, părinții susțin că aceasta a recunoscut că s-au făcut greșeli, însă a încercat să îi convingă să nu sesizeze autoritățile. Potrivit tatălui copilului, directoarea le-ar fi propus să „acopere” situația și să evite o sesizare către Inspectoratul Școlar Județean, sugerând că teama copiilor ar putea fi înlăturată printr-o simplă îmbrățișare.

„A spus că da, într-adevăr s-a greșit, hai să acoperim treaba asta să nu mergem la ISJ. Noi am depus o sesizare la ISJ cu toate înregistrările și am depus plângere penală și la poliție”, a declarat tatăl băiețelului.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Iași au transmis că situația este tratată cu maximă seriozitate. „Avem nevoie în învățământ de persoane care să-și respecte vocația autentică, aceea de pedagog și educator, iar în acest caz se vor aplica toate prevederile pe care astfel de situații le cer”, a precizat Antonina Bleorț, purtător de cuvânt al instituției.

Specialiștii atrag atenția că astfel de cazuri nu sunt izolate în unitățile de învățământ din România și îi sfătuiesc pe părinți să fie atenți la schimbările de comportament ale copiilor. În cazul în care observă semne de anxietate, teamă sau alte manifestări neobișnuite, aceștia recomandă apelarea la sprijin psihologic de specialitate.

 

Mai multe articole

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente