Deputatul PSD de Gorj, Claudiu Manta, ales membru al Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei

Deputatul PSD de Gorj, Claudiu Manta, a anunțat că a fost ales membru al Consiliului Eparhial al Arhiepiscopia Craiovei, o funcție pe care o consideră o onoare și o responsabilitate deosebită.

Parlamentarul gorjean a transmis că va exercita această calitate cu respect față de Biserică și față de rolul important pe care aceasta îl are în viața comunităților locale, prin proiectele educaționale, culturale și sociale pe care le desfășoară.

„Sunt onorat de faptul că am fost ales membru al Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei. Este o responsabilitate pe care am primit-o cu respect față de Biserică și de importanța ei în viața comunităților noastre, unde dezvoltă proiecte educaționale, culturale și sociale”, a declarat Claudiu Manta.

Deputatul a adresat mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu Popa și tuturor celor care i-au acordat încrederea lor.

Alegerea sa în cadrul Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei reprezintă o recunoaștere a implicării sale în viața comunității și consolidează colaborarea dintre instituțiile publice și Biserică în sprijinul proiectelor dedicate cetățenilor.

Mesajul deputatului s-a încheiat cu deviza: „Nihil sine Deo!”.

 

Mai multe articole

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente