Un medic rezident în anul al V-lea a fost găsit decedat, sâmbătă după-amiază, în incinta Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, după ce intrase în gardă încă de dimineață. Potrivit informațiilor preliminare, cadrul medical a fost descoperit fără suflare într-o toaletă a unității sanitare.
Colegii au alertat imediat personalul medical și au început manevrele de resuscitare, însă eforturile acestora nu au avut succes, fiind declarat decesul. Primele indicii de la fața locului ar sugera posibilitatea unei supradoze autoadministrate, însă circumstanțele exacte ale tragediei urmează să fie stabilite de anchetatori.
Surse din spital susțin că medicul era apreciat de colegi și nu avusese probleme disciplinare. Acesta era tatăl a doi copii mici, ambii cu vârste sub trei ani.
Moartea sa readuce în atenția opiniei publice presiunea uriașă la care sunt supuși medicii din sistemul sanitar românesc. Potrivit informațiilor vehiculate în spațiul public, acesta este cel mai recent caz dintr-o serie de decese survenite în timpul gărzilor sau imediat după acestea.
Printre cazurile care au stârnit puternice reacții se numără și cel al Ștefania Szabo, care a decedat în octombrie 2025, după o perioadă intensă de activitate profesională.
Reprezentanții autorităților și ai sistemului medical sunt așteptați să ofere clarificări privind circumstanțele decesului și condițiile de muncă din spitalele românești, în contextul în care problema suprasolicitării personalului medical este semnalată tot mai frecvent.

