Un cetățean ucrainean care încerca să ajungă ilegal în România prin zona montană de la graniță a fost nevoit să se refugieze într-un copac după ce s-a întâlnit cu o ursoaică, potrivit informațiilor transmise de Serviciul de Stat al Grănicerilor din Ucraina.
Bărbatul, originar din Kiev, a ales să ocolească punctele oficiale de trecere a frontierei și să traverseze munții pe timpul nopții. În timpul deplasării, acesta a dat peste o ursoaică și, pentru a evita un posibil atac, s-a urcat într-un copac, de unde a solicitat ajutor.
La fața locului au intervenit polițiștii de frontieră din cadrul Detașamentului Mukacevo. Până la sosirea echipajelor, animalul sălbatic părăsise deja zona, iar bărbatul a fost coborât în siguranță și transportat la sediul unității de frontieră.
Autoritățile ucrainene i-au întocmit un proces-verbal contravențional pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei.
Fenomenul traversărilor ilegale spre România s-a intensificat după izbucnirea războiului din Ucraina. Mii de cetățeni ucraineni au încercat să ajungă în România prin zone greu accesibile din nordul țării, în special prin Munții Maramureșului și de-a lungul râului Tisa.
Potrivit Poliției de Frontieră Române, în primele șapte luni ale anului 2025 au fost depistați peste 5.400 de cetățeni ucraineni care au trecut ilegal frontiera. De la începutul conflictului, aproximativ 30.000 de persoane au fost identificate la granița de nord a României, majoritatea solicitând ulterior o formă de protecție.
Autoritățile române avertizează constant asupra pericolelor asociate traversării ilegale a frontierei prin zone montane. În ultimii ani, salvamontiștii și polițiștii de frontieră au desfășurat numeroase misiuni de căutare și salvare pentru persoane surprinse de condiții meteo severe, epuizare sau accidente, unele intervenții necesitând inclusiv sprijin aerian.

