Startupul american Foundation Future Industries, fondat în 2024 și cu sediul în San Francisco, dezvoltă roboți umanoizi autonomi destinați atât aplicațiilor industriale, cât și utilizării militare, adoptând o strategie diferită față de companiile care se concentrează pe roboți pentru activități casnice sau servicii, potrivit CNBC.
Compania afirmă că primele sale modele sunt deja testate în Ucraina și că intenționează să colaboreze cu armata Statelor Unite în următoarele 12–18 luni.
Directorul general al Foundation, Sankaet Pathak, susține că scopul companiei este înlocuirea oamenilor în activități periculoase, inclusiv în zone de conflict.
„Tehnologia a ajuns la un nivel la care poate prelua sarcini periculoase pentru oameni, iar acesta este unul dintre cele mai importante beneficii pe care le poate aduce robotica”, a declarat Pathak pentru CNBC.
Potrivit companiei, două unități Phantom MK-1 au fost deja trimise în Ucraina, unde sunt testate pentru misiuni logistice în zone cu risc ridicat. Roboții pot transporta provizii și echipamente către poziții avansate, reducând expunerea soldaților la pericol.
Versiunea actuală are însă limitări semnificative: poate transporta aproximativ 20 de kilograme, nu este complet protejată împotriva apei și are o autonomie redusă.
Foundation pregătește lansarea modelului Phantom 2, despre care afirmă că va avea o capacitate de transport dublă și performanțe considerabil îmbunătățite.
Compania a obținut deja contracte de cercetare în valoare totală de 24 de milioane de dolari din partea armatei, marinei și forțelor aeriene americane, pentru testarea roboților în activități de inspecție, logistică și manipularea armamentului.
Un aspect care a atras atenția este implicarea lui Eric Trump, care s-a alăturat recent companiei ca și consilier strategic. Potrivit Foundation, acesta era deja investitor înainte de a prelua acest rol.
Prezența sa a generat critici din partea unor politicieni democrați, senatoarea Elizabeth Warren catalogând contractele guvernamentale ale companiei drept „corupție la vedere”.
Foundation își promovează tehnologia și prin prisma competiției strategice dintre Statele Unite și China, susținând că urmărește să ofere armatei americane roboți mai performanți decât cei dezvoltați de rivalii chinezi.
Experții consideră că roboții umanoizi ar putea avea avantaje în mediile urbane, unde infrastructura este adaptată pentru oameni și include scări, coridoare înguste și obstacole dificil de traversat de alte tipuri de roboți.
Totuși, numeroși specialiști rămân sceptici în privința costurilor și complexității acestor sisteme, subliniind că războiul din Ucraina a demonstrat eficiența unor platforme mai simple și mai ieftine, precum dronele și roboții tereștri specializați.
De asemenea, utilizarea roboților autonomi în operațiuni militare ridică probleme etice importante. Conducerea Foundation recunoaște că, în anumite situații critice, roboții ar putea fi nevoiți să ia decizii autonome într-un timp foarte scurt, deși compania afirmă că majoritatea utilizărilor militare vor menține controlul uman asupra deciziilor letale.
Specialiștii sunt de acord că inteligența artificială și robotica vor avea un rol tot mai important în conflictele viitoare, însă mulți consideră că scenariul unor armate de roboți umanoizi de tip „Terminator” rămâne, deocamdată, mai degrabă science-fiction decât realitate.

