„Alege viitorul, nu drogurile!” – Activități preventive desfășurate de polițiștii gorjeni la Colegiul Tehnic Energetic din Târgu Jiu

La data de 14 mai a.c., polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității și ai Biroului Siguranță Școlară au desfășurat o activitate preventivă la Colegiul Tehnic Energetic din municipiul Târgu Jiu, având ca scop conștientizarea tinerilor asupra riscurilor și consecințelor asociate consumului și traficului de substanțe psihoactive.

Beneficiarii activității au fost aproximativ 70 de elevi și 6 cadre didactice.

În cadrul întâlnirii, polițiștii au purtat discuții interactive cu elevii, evidențiind efectele nocive ale consumului de droguri și alcool asupra sănătății fizice și psihice, precum și impactul negativ asupra vieții personale, familiale și sociale.

Totodată, tinerilor le-au fost prezentate aspecte privind legislația în domeniul combaterii traficului și consumului ilicit de droguri, fiind discutate și consecințele legale ale implicării în astfel de activități, inclusiv răspunderea penală a minorilor.

La activitate au participat și 8 deținuți din cadrul Penitenciarului Târgu Jiu, încarcerați pentru infracțiuni asociate traficului și consumului de substanțe psihoactive sau pentru fapte comise cu violență.

Aceștia au împărtășit elevilor experiențele personale și modul în care alegerile greșite le-au schimbat radical viața, oferind un exemplu concret despre consecințele implicării în astfel de activități ilegale.

Polițiștii le-au recomandat elevilor să își concentreze atenția asupra educației, dezvoltării personale și activităților benefice pentru viitorul lor, subliniind importanța unui climat familial bazat pe comunicare, sprijin și încredere reciprocă.

Atmosfera sănătoasă din familie, apropierea dintre părinți și copii, precum și implicarea activă a comunității și a școlii reprezintă factori esențiali în prevenirea consumului de droguri și combaterea acestui fenomen.

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente