Bărbat din Rovinari reținut după ce ar fi ucis un animal de companie

La data de 14 mai 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați de o femeie din localitate cu privire la faptul că, în parcarea din apropierea locuinței sale, un bărbat ar fi agresat, în mod repetat, un exemplar felin, provocându-i decesul.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Gorj, care au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind analizate atât filmarea realizată de apelantă, cât și imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana bănuită de săvârșirea faptei, respectiv un bărbat de 63 de ani, din orașul Rovinari.

Totodată, cadavrul exemplarului felin a fost găsit îngropat în grădina din spatele blocului, fiind ridicat și transportat la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj, în vederea efectuării necropsiei sanitar-veterinare pentru stabilirea exactă a cauzei morții.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, faptă prevăzută de Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor.

Față de bărbat, polițiștii au dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente