Bolojan refuză să demisioneze. ”Reformele continuă pe toate palierele”

Premierul Ilie Bolojan a efectuat miercuri seară o vizită neanunțată la sediul Partidul Național Liberal București, în contextul tensiunilor tot mai mari legate de o posibilă înlăturare a sa de la Palatul Victoria.

Consilierul general Silviu Feroiu a oferit detalii despre întâlnire, subliniind că premierul este hotărât să își continue mandatul, în ciuda presiunilor din interiorul coaliției, potrivit ziare.com.

În cadrul discuțiilor cu aleșii locali ai PNL, tema principală a fost viitorul guvernării, în condițiile în care Partidul Social Democrat încearcă să declanșeze o consultare internă pentru retragerea sprijinului politic. Conform lui Feroiu, majoritatea participanților i-au transmis premierului să nu demisioneze, iar acesta a răspuns categoric că nu va face acest pas.

„A fost o surpriză extraordinară. Premierul Bolojan a venit neanunțat, iar discuțiile au fost deschise și directe. Cei mai mulți dintre noi i-am spus clar că nu vrem să își dea demisia, iar răspunsul lui a fost la fel de ferm: nu o va face”, a scris consilierul pe Facebook.

Întrebat cum face față valului de critici, venite atât din opoziție, cât și din interiorul guvernului, Ilie Bolojan a oferit un răspuns care i-a surprins pe cei prezenți prin calmul său: „Când te înjură unii, e ca o binecuvântare”, a relatat Feroiu.

Vizita premierului la organizația PNL București pare să fi avut și rolul de a consolida sprijinul politic din Capitală, în contextul în care forțele din jurul lui Nicușor Dan sunt considerate un posibil aliat strategic.

La finalul întâlnirii, mesajul transmis a fost unul clar de mobilizare: reformele vor continua „pe toate palierele”. Această poziție confirmă declarațiile anterioare ale premierului privind reformele din sistemul energetic și din companiile de stat, domenii care au generat cele mai mari controverse.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente