Consiliile Locale din Novaci și Baia de Fier au aprobat, la finalul săptămânii trecute, interzicerea circulației ATV-urilor pe străzile interioare din stațiunea Rânca. Măsura a fost motivată de nivelul ridicat de zgomot și de poluare, dar și de numărul mare de accidente grave produse în perioadele aglomerate, când stațiunea este plină de turiști. Pentru aplicarea deciziei este necesar și avizul Poliției, a precizat prefectul județului Gorj, Șerban Predescu.
Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre a fost adoptat vineri în ambele localități. La Baia de Fier, votul a fost unanim, iar la Novaci s-a înregistrat o singură abținere. Prefectul a subliniat că, pentru reglementarea circulației ATV-urilor, este obligatoriu un aviz suplimentar din partea Poliției, conform legislației în vigoare.
„Nu am vrut să dezavantajăm pe nimeni, nici pe turistul care vine la munte și se distrează plimbându-se cu ATV-ul, dar nici pe cel care caută liniște și aer curat. Am discutat la CNAIR cu directorul general adjunct, iar propunerea este ca circulația ATV-urilor să fie interzisă cel puțin pe perioada iernii, când circulația nu este permisă după zona Rânca. Conform Codului Rutier, amplasarea indicatoarelor rutiere se face de către administratorul drumului public, cu avizul Poliției Rutiere. Chiar dacă există hotărâri de Consiliu Local, este necesar acordul Poliției. Acest aviz va fi obținut”, a declarat prefectul Șerban Predescu.
Acesta a mai precizat că în alte stațiuni montane din țară există deja reglementări similare privind circulația ATV-urilor.
„Problema nu este numărul de ATV-uri, pentru că respect orice afacere dezvoltată de un antreprenor, ci numărul mare de evenimente în care sunt implicate aceste vehicule, unele soldate chiar cu pierderi de vieți omenești. Activitatea trebuie să se desfășoare fără a-i afecta pe alții. În perioadele aglomerate apar zgomot, poluare fonică și noxe. Cei care închiriau ATV-uri o făceau pentru distracție și senzații tari. Am primit foarte multe sesizări de la proprietarii unităților de cazare din Rânca, iar 90% dintre aceștia au solicitat interzicerea totală a circulației ATV-urilor. În stațiuni precum Predeal, Poiana Brașov, Moeciu și altele există deja astfel de reglementări. În acest context, am discutat cu primarii celor două localități care administrează Rânca”, a mai declarat prefectul județului Gorj.

