Un investitor din Timișoara intenționează să reia exploatarea rezervelor de titan și zirconiu de pe raza comunei Glogova, județul Gorj, activitate care ar putea aduce noi locuri de muncă în zonă.
Zăcămintele, în special cele de titan, au fost exploatate timp de zeci de ani. Activitatea a fost însă oprită în anii 2000, odată cu închiderea combinatului de la Constanța care valorifica aceste resurse.
Potrivit primarului comunei Glogova, Gheorghe Alpredi, demersurile pentru reluarea exploatării sunt îngreunate de procedurile de obținere a avizelor, dar și de existența unor reclamații.
Investitorul din Timișoara își propune ca, într-o primă etapă, să creeze 30 de noi locuri de muncă pentru localnici.
Subiectul investiției a fost discutat și cu președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, a precizat primarul Gheorghe Alpredi.

