Valeriu Iftime, finanțatorul echipei FC Botoșani, a lămurit situația băncii tehnice după remiza înregistrată pe teren propriu cu Oțelul Galați, 1-1 în etapa a 15-a a SuperLigii, meci pe parcursul căruia fanii i-au cerut demisia antrenorului Marius Croitoru
Patronul moldovenilor a relatat că a trăit partida cu o tensiune similară celei din tribune, deși nu s-a aflat pe stadion: „Vă dați seama ce era în mintea lui când tot stadionul îi cerea demisia. Și nu numai, că și eu îi strigam demisia la televizor. La mine strigam «Prostule!»”.
Deși a recunoscut propria ieșire nervoasă, Iftime a precizat că nu intenționează să recurgă la demitere, însă a avertizat că marja de eroare depinde direct de rezultatul din partida următoare:
„Am ceva răbdare cu Marius Croitoru. Nu știu dacă o pot măsura cu ceva, pentru că dacă aș juca bine și i-aș bate pe cei de la Voluntari, atunci mi-a trecut totul. Dacă nu, am și eu o limită. Nu pot să vă spun că-l schimb pe Croitoru după meciul acela. Am avut o convenție cu Croitoru și omul se comportă destul de bine apropo de promovarea de copii, dar dacă nu ai rezultate, atunci toate planurile sunt date peste cap”, a mai spus Iftime, potrivit digisport.ro.
FC Botoșani a evitat eșecul în fața gălățenilor grație unui gol înscris de Idowu la ultima fază (min. 90+4), după ce Pedro deschisese scorul pentru oaspeți în minutul 69. Echipa lui Iftime se află pe locul 12 în clasament, cu 15 puncte.

