Valentin Suciu, după remiza dintre Csikszereda și Universitatea Cluj: „Munca trebuie să fie titanică”


Valentin Suciu, antrenorul echipei Csikszereda, a declarat, la finalul meciului încheiat la egalitate cu Universitatea Cluj, scor 0-0, că formația sa ar fi meritat victoria în etapa a 15-a din SuperLiga.

Tehnicianul a lăudat atitudinea și efortul elevilor săi în confruntarea cu vicecampioana României și a punctat că jucătorii trebuie să dea dovadă de mai mult pragmatism la finalizare.

„Într-adevăr, poate că meritam mai mult. Ne-am creat ocazii clare, dar dacă nu marchezi, nu ai cum să iei mai mult. Țin să-i felicit, au depus un efort extraordinar.

Au fost momente chiar foarte bune din partea noastră, dar pot să spun că am luat un punct, se putea mai mult, dar un punct se adună. E bine și un punct!”, a declarat Suciu, potrivit DigiSport.ro.

Valentin Suciu: „Munca trebuie să fie titanică”

Antrenorul grupării din Miercurea Ciuc a precizat că jucătorii vor beneficia de două zile de odihnă, după care vor relua pregătirile.

„Muncă intensă… am făcut pași spre ceea ce ne dorim cu toții, inclusiv eu. Știm că trebuie să facem mai mult, să depunem mai mult efort și să fim mai pragmatici în momentele în care avem ocazii. Astăzi ne-am creat foarte multe, dar ultima decizie nu ne-a dus, din păcate, spre victorie

În perioada care urmează avem două zile libere, iar apoi trebuie să reluăm munca. Trebuie să fie titanică! În funcție de cum o să ne pregătim atunci o să fie bine”, a adăugat tehnicianul.

Csikszereda încheie prima parte a sezonului regulat pe ultimul loc în clasament, cu un total de 6 puncte, la două lungimi în spatele lui FC Voluntari. Gruparea ilfoveană se va duela în această rundă cu Sepsi, la Sfântu Gheorghe.

După întreruperea campionatului pentru acțiunile echipelor naționale, formația din Miercurea Ciuc va reveni pe teren propriu, unde o va întâlni pe Corvinul Hunedoara, pe 21 noiembrie, începând cu ora 15:00.



Sursa HotNews

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente