SUA: Trump urmăreşte rezultatele alegerilor în East Room, la Casa Albă – 04.11.2026


Preşedintele american Donald Trump urmăreşte evoluţia rezultatelor alegerilor legislative de la jumătatea mandatului prezidenţial de la Casa Albă, unde a fost organizată o recepţie în East Room. Liderul republican anunţat că urmăreşte transmisiunile postului de televiziune Fox News, descris drept ”una dintre sursele sale preferate de informare”, potrivit reprezentanţilor Casei Albe.

Trump s-a implicat intens în campania electorală, participând la numeroase mitinguri şi avertizând asupra consecinţelor pe care, în opinia sa, le-ar avea o eventuală victorie a Partidului Democrat. Deşi sondajele de opinie au indicat posibilitatea unui succes democrat, preşedintele american şi-a exprimat încrederea că rezultatele scrutinului vor contrazice din nou estimările.

„Preşedintele a dat totul pe teren şi a făcut tot ceea ce trebuia”, a transmis marţi Casa Albă, subliniind că republicanii se află „într-o poziţie mai bună decât acum patru săptămâni”.

În paralel, preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, a participat marţi la ultimul miting electoral organizat în Texas, în cadrul eforturilor Partidului Republican de a-şi menţine controlul asupra camerei inferioare a Congresului.

După încheierea campaniei, Johnson s-a întors în circumscripţia sa electorală, la Shreveport, în statul Louisiana, pentru a urmări rezultatele votului.

Scrutinul reprezintă un moment important pentru viitorul administraţiei Trump, întrucât configuraţia politică a Congresului va influenţa capacitatea preşedintelui de a-şi promova agenda legislativă în perioada rămasă din cel de-al doilea mandat.



Sursa Bursa.ro

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente