Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că mai multe instituții, agenții și companii de stat ar putea fi comasate, în cadrul unui proces de reorganizare a administrației publice. Printre exemplele menționate se numără Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), despre care liderul social-democrat susține că desfășoară activități similare.
Potrivit acestuia, în aproximativ două săptămâni ar urma să fie centralizate toate propunerile privind comasarea instituțiilor și companiilor de stat.
Sorin Grindeanu a explicat că înființarea CNIR a avut loc în contextul cerințelor din PNRR, după ce anterior atribuțiile din domeniul investițiilor rutiere erau gestionate printr-o singură companie.
„CNIR-ul, Compania Națională de Investiții Rutiere. Înainte exista o singură companie, era Ministerul Transporturilor, CNAIR. Prin PNRR a trebuit să se mai creeze una. S-a făcut CNIR-ul, care, ce să vă zic, face cam același lucru pe care îl făcea și CNAIR-ul. Acest exemplu, dacă vreți, e unul cât se poate de potrivit în a spune că e loc, da, e loc de comasări”, a declarat liderul PSD.
Acesta a mai precizat că la Ministerul Transporturilor există trei sau patru agenții, inclusiv în domeniul feroviar și al reglementării, care ar putea fi reunite într-o singură structură.
Indemnizațiile din consiliile de administrație, plafonate
O altă măsură anunțată de Sorin Grindeanu vizează indemnizațiile membrilor consiliilor de administrație ale companiilor de stat. Liderul PSD a spus că îi va propune premierului ca acestea să fie plafonate, astfel încât indemnizația maximă să nu depășească salariul mediu pe economie.
Economiile rezultate în urma reorganizării instituțiilor și reducerii cheltuielilor ar urma să fie utilizate pentru finanțarea politicilor economice și sociale din anul viitor.
Reforma administrației locale, prezentată săptămâna viitoare
În ceea ce privește reorganizarea administrației publice locale, Sorin Grindeanu a anunțat că echipa responsabilă de proiect va prezenta săptămâna viitoare o primă variantă de lucru.
Reforma ar urma să se bazeze pe mai multe criterii, nu doar pe numărul de locuitori al unei unități administrativ-teritoriale. Vor fi luate în calcul și veniturile pe cap de locuitor, precum și suprafața localităților.
Întrebat dacă această reorganizare va presupune concedieri, președintele PSD a susținut că obiectivul nu este disponibilizarea angajaților, ci reorganizarea administrativă și reducerea cheltuielilor statului.
Potrivit acestuia, măsurile urmăresc eficientizarea aparatului public, fără ca acest lucru să afecteze calitatea serviciilor oferite cetățenilor.

