Cu doar câteva zile înaintea alegerilor intermediare din Statele Unite, programate marți, 3 noiembrie 2026, sondajele naționale indică un avantaj pentru Partidul Democrat în fața republicanilor. În ultimele zile de campanie, ambele formațiuni încearcă să atragă cât mai mulți alegători, în timp ce Donald Trump a renunțat la două apariții publice programate în Kansas și Iowa, optând pentru mitinguri telefonice în aproape 20 de state.
Potrivit datelor RealClearPolling, democrații sunt creditați cu 51,4% din intențiile de vot, față de 43,2% pentru republicani. Diferența dintre cele două partide este de 8,2 puncte procentuale, relatează Al Jazeera.
Charles Franklin, profesor de drept și politici publice și director al sondajului Marquette Law School din SUA, consideră că scăderea cotei de aprobare a lui Donald Trump și nemulțumirile legate de situația economică reprezintă motive de îngrijorare pentru republicani.
Cel mai recent sondaj realizat de Marquette Law School în Wisconsin, în perioada 14–22 octombrie și publicat pe 28 octombrie, arată că 37% dintre respondenți aprobă activitatea lui Trump, în timp ce 61% o dezaprobă.
În privința situației financiare, doar 16% dintre cei chestionați au declarat că o duc mai bine decât în urmă cu un an. Alți 42% au spus că situația lor s-a înrăutățit, în timp ce 42% consideră că lucrurile au rămas aproximativ la fel.
„Democrații sunt mai entuziaști și mai siguri că vor merge la vot”, a declarat Charles Franklin pentru Al Jazeera. Acesta a adăugat că situația le oferă democraților un avantaj important și reflectă dezamăgirea unei părți dintre republicani față de condițiile actuale din țară.
Problemele economice se resimt și în Arizona, unde creșterea costului vieții îi preocupă pe alegători. Un pensionar a declarat pentru Al Jazeera că prețurile din magazine au devenit o problemă tot mai apăsătoare.
„Suntem pensionari și, de fiecare dată când mergem la magazin, mă întreb ce naiba se întâmplă”, a afirmat acesta.
Și în unele curse electorale pentru Senat, candidații democrați sunt înaintea republicanilor în sondaje. În Texas, democratul James Talarico este cotat cu 49% din intențiile de vot, în timp ce republicanul Ken Paxton are 43%, potrivit unui sondaj CNN publicat joi.
În Michigan, același sondaj îl plasează pe democratul Abdul El-Sayed în fața republicanului Mike Rogers, cu 49% la 42%.
Charles Franklin a atras însă atenția că rezultatele sondajelor nu garantează rezultatul alegerilor. Acesta a explicat că unele dintre cursele strânse se pot încheia în oricare dintre direcții, fie din cauza marjei de eroare a sondajelor, fie în urma unor schimbări de ultim moment în opțiunile alegătorilor.
În Alaska, rezultatul unei curse pentru Senat ar putea fi întârziat din cauza unei dispute juridice.
Trump renunță la două apariții publice și mizează pe campania telefonică
În ultimele zile înaintea alegerilor de marți, Donald Trump și-a modificat programul electoral și a anulat două apariții care erau planificate în Kansas și Iowa. În locul acestora, președintele a ales să participe la mitinguri telefonice organizate în aproape 20 de state.
Trump urma să se întâlnească sâmbătă cu alegătorii la Salina, în Kansas, iar duminică era programată o apariție la Dubuque, în Iowa.
Președintele Comitetului Național Republican, Joe Gruters, a susținut că această strategie îi permite lui Trump să ajungă la un număr mai mare de alegători decât ar putea contacta prin participarea la evenimente organizate în persoană.
Întrebat joi despre anularea aparițiilor, Trump a pus sub semnul întrebării necesitatea unei deplasări în Kansas, unde senatorul republican Roger Marshall îl înfruntă pe democratul Adam Hamilton.
„Nu simt că trebuie să merg în Kansas”, a declarat președintele SUA.
Un reporter Reuters l-a întrebat dacă decizia are legătură cu oboseala provocată de deplasările din campanie. Trump a respins această posibilitate, afirmând: „Mă simt perfect”, înainte de a-l insulta pe jurnalist.

