Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a participat la Gala „150 de Personalități Gorjene”, eveniment dedicat oamenilor originari din Gorj care s-au remarcat prin carierele lor și au reprezentat județul cu cinste în țară și în străinătate.
Edilul a mărturisit că prima ediție a galei a fost una deosebită, oferindu-i ocazia de a întâlni personalități care și-au construit un renume pe alte meleaguri și care au fost reunite, cu acest prilej, acasă.
Un moment special pentru Marcel Romanescu a fost întâlnirea cu profesorul universitar Ion Verboncu, considerat părintele managementului în România și unul dintre cei mai apreciați profesori ai Academiei de Studii Economice din București. Primarul a avut onoarea de a-i strânge mâna și de a primi una dintre lucrările sale de referință, însoțită de o dedicație care l-a emoționat.

În mesajul său, Marcel Romanescu a subliniat importanța managementului atât din perspectiva activității administrative, cât și din cea a profesiei sale de cadru didactic, întrucât predă, la rândul său, această disciplină.
„Ca om de administrație, dar mai ales ca profesor care predă la rândul său managementul, înțeleg pe deplin că acest domeniu nu este doar o știință, ci o adevărată artă – arta de a conduce. Este o vocație care presupune o responsabilitate uriașă față de oameni, o viziune clară și un nivel foarte ridicat de pregătire”, a transmis primarul.

Totodată, edilul a recomandat cartea profesorului Ion Verboncu celor care își asumă responsabilități de conducere, considerând că aceasta poate oferi lecții importante despre ceea ce presupune exercitarea unei funcții de decizie.
„Cartea domnului profesor este o lucrare pe care mulți ar trebui să o aprofundeze atunci când își asumă rolul de conducător și o recomand cu căldură. Ar fi, cu siguranță, o lectură revelatoare pentru acei decidenți care încă speră că abilitățile de management vin de la sine, odată cu numirea în funcție”, a mai precizat Marcel Romanescu.

