Medicul oftalmolog Daniel Angelescu, de la clinica Opticline din Deva, a realizat miercuri, 21 octombrie, un număr de 130 de intervenții de înlocuire a cristalinului în decurs de 11 ore. Performanța a fost recunoscută joi de World Record Academy, în categoria celor mai multe proceduri de înlocuire a cristalinului efectuate de un singur chirurg într-o singură sesiune operatorie. Zece dintre intervenții au fost realizate gratuit pentru persoane din categorii vulnerabile.
Operațiile au inclus atât intervenții pentru tratarea cataractei, cât și proceduri de înlocuire a cristalinului în scopul corectării vederii. În ambele situații, cristalinul natural al ochiului este înlocuit cu unul artificial.
Potrivit reprezentanților clinicii, sesiunea operatorie din 21 octombrie a depășit performanța anterioară a echipei Opticline, care realizase 92 de intervenții în 7 ore și 35 de minute.
Aproximativ 30 de persoane au participat la organizarea intervențiilor
Pentru desfășurarea celor 130 de operații, clinica din Deva a organizat un circuit medical separat, în care au fost implicați aproximativ 30 de membri ai echipei. Aceștia s-au ocupat de pregătirea pacienților, intervențiile chirurgicale, monitorizarea postoperatorie și activitățile administrative.
Pacienții au fost programați la intervale prestabilite și au parcurs etapele de înregistrare, pregătire, operație și supraveghere imediată după intervenție.
Conform organizatorilor, doi specialiști medicali din afara clinicii au participat în calitate de observatori independenți. World Record Academy a precizat că verificarea și certificarea recordului la fața locului au fost realizate de avocatul Cristian Voicu, din Baroul Hunedoara.
Reprezentanții clinicii au menționat că durata medie a unei astfel de intervenții este cuprinsă între trei și cinci minute. Operațiile sunt realizate prin incizii de mici dimensiuni, cu ajutorul microscoapelor chirurgicale și al tehnologiei cu ultrasunete.
„Recordul este rezultatul experienței acumulate în ani de practică, al tehnologiei și al unei echipe care lucrează după protocoale foarte clare. Pentru noi, performanța medicală înseamnă, înainte de toate, precizie, predictibilitate și siguranță pentru fiecare pacient”, a declarat medicul Daniel Angelescu, fondatorul clinicii.
Zece persoane din categorii vulnerabile au fost operate gratuit
Din totalul celor 130 de intervenții efectuate pe 21 octombrie, zece au fost oferite gratuit unor persoane din categorii vulnerabile.
Potrivit datelor comunicate de clinică, peste 95% dintre pacienții care beneficiază de astfel de proceduri au vârste de peste 40 de ani. În cazul persoanelor operate pentru cataractă, media de vârstă depășește 60 de ani.
Printre pacienții incluși în sesiunea operatorie s-au numărat o tânără de 19 ani, diagnosticată cu cataractă, și o persoană în vârstă de 90 de ani.
Cataracta este o afecțiune care determină pierderea transparenței cristalinului și poate provoca o scădere progresivă a vederii. Pe măsură ce boala avansează, activități obișnuite, precum cititul sau deplasarea, pot deveni tot mai dificile.
Recordul a fost stabilit în anul în care clinica împlinește zece ani de activitate
Performanța a fost obținută în anul în care clinica Opticline Dr. Angelescu marchează zece ani de activitate în municipiul Deva.
Primarul municipiului, Lucian Ioan Rus, a felicitat echipa medicală, evidențiind atât recordul mondial, cât și intervențiile oferite gratuit persoanelor vulnerabile.
Pe lângă activitatea chirurgicală, clinica derulează acțiuni de informare privind sănătatea ochilor și programe gratuite de verificare a vederii în școli, instituții pentru copii și centre destinate persoanelor vârstnice.
Recordul stabilit la Deva vizează numărul de intervenții de înlocuire a cristalinului realizate de același chirurg într-o singură sesiune operatorie. Cele 130 de proceduri au inclus atât operații pentru tratarea cataractei, cât și intervenții de înlocuire a cristalinului în scop refractiv.

