Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță noi măsuri împotriva medicilor care părăsesc spitalul public în timpul programului pentru a merge să lucreze în sistemul privat. Oficialul vrea să găsească o soluție legislativă prin care managerii unităților sanitare să poată desface contractul de muncă al medicilor după trei abateri de acest fel. De asemenea, regulile privind scutirile de gardă ar urma să se aplice atât în spitalele publice, cât și în cele private.
„Vreau să fac apel către doctorii care la ora 10 pleacă de la public la privat. Nu am uitat de acest mecanism”, a declarat Alexandru Rogobete, miercuri, la prima conferință de presă susținută după revenirea la conducerea Ministerului Sănătății.
Ministrul a precizat că intenționează să continue măsurile începute în mandatul anterior și chiar să înăsprească regulile.
„Voi încerca să găsim o cale legislativă astfel încât managerul să le poată desface contractul de muncă la a treia abatere de acest gen”, a explicat acesta.
Scutirile de gardă, valabile atât la stat, cât și la privat
O altă categorie vizată de măsurile anunțate este reprezentată de medicii care beneficiază de scutire de gardă în sistemul public, dar efectuează gărzi în spitalele private.
Alexandru Rogobete a anunțat că legislația în acest domeniu va fi modificată, astfel încât scutirile să se aplice în ambele sisteme.
„Cine are scutire de gardă are și la public și la privat”, a precizat ministrul.
Acesta a atras atenția și asupra medicilor care își direcționează pacienții către propriile cabinete, luând cu ei inclusiv medicamente din cabinetele sistemului public.
„Vor avea o surpriză”, a avertizat Rogobete, fără să ofere, deocamdată, detalii despre măsurile avute în vedere.
Ministrul a transmis că respectă personalul medical, dar le cere medicilor să își respecte profesia și pacienții.
„Respect personalul medical și cer personalului medical nu să mă respecte pe mine, ci să-și respecte meseria și pacienții. Așa vom colabora de acum înainte”, a declarat acesta, amintind că, în mandatul anterior, a stat patru luni în prima linie atunci când a fost nevoie să fie alături de personalul medical.
Cursuri obligatorii pentru angajații secțiilor ATI
Alexandru Rogobete dorește ca angajații secțiilor de anestezie și terapie intensivă (ATI) să participe obligatoriu, o dată la doi ani, la cursuri privind controlul și monitorizarea infecțiilor nosocomiale. Ministrul a precizat că o astfel de practică există și în alte țări și că este una firească.
Acesta a amintit că, în mandatul anterior, secțiile ATI au primit asistenți medicali dedicați monitorizării infecțiilor, iar unitățile de categoria I au posibilitatea de a angaja propriul epidemiolog.
Totodată, registrul național pentru infecțiile nosocomiale, finalizat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” cu fonduri europene, poate fi pus în funcțiune la nivel național.
Cine răspunde pentru siguranța personalului medical
Întrebat despre protecția angajaților din spitale, ministrul Sănătății a declarat că unitățile sanitare trebuie să asigure securitatea intrărilor, a curților și a spațiilor destinate protejării personalului.
„Dacă într-un spital intră cine vrea, cum vrea, când vrea, unde vrea, aia este doar responsabilitatea managerului și a firmei care asigură paza”, a afirmat Alexandru Rogobete.
Declarația sa pune accent pe responsabilitatea conducerii spitalelor și a firmelor de pază în ceea ce privește controlul accesului în unitățile medicale.
Medicii din spitale trebuie să lucreze și în ambulatoriu
Ministrul le-a reamintit medicilor și de obligația introdusă în mandatul anterior, potrivit căreia întregul personal medical din spital trebuie să desfășoare activitate, prin rotație, și în ambulatoriul de specialitate.
Măsura a urmărit extinderea serviciilor medicale oferite în ambulatorii, unde programul a fost prelungit până la ora 20:00, iar punctul de plată a crescut.
Pentru a contribui la acoperirea deficitului de medici din ambulatorii, Rogobete ia în calcul și situația sutelor de rezidenți care finalizează specializarea în medicina de familie, dar nu dispun de resursele financiare necesare pentru a-și deschide un cabinet sau pentru a cumpăra listele de pacienți ale medicilor care se pensionează.
Ministrul a recunoscut că există tranzacții cu listele de pacienți, afirmând: „N-am zis niciun secret, toată lumea știe că se tranzacționează”.
Rogobete vrea examene de specialitate organizate după un model unitar
Referitor la examenele de specialitate susținute recent de medici, Alexandru Rogobete a explicat că Ministerul Sănătății are responsabilități legate de organizarea administrativă, în timp ce elaborarea subiectelor, stabilirea baremelor și corectarea lucrărilor revin comisiilor de specialitate.
Ministrul a anunțat că săptămâna viitoare se va întâlni cu reprezentanții Colegiului Medicilor din România pentru a discuta aceste aspecte.
Ca exemplu de organizare, Rogobete a indicat specialitatea de anestezie și terapie intensivă, unde examenul se desfășoară de peste zece ani pe baza unor subiecte unice la nivel național.
„Îmi doresc ca toate specialitățile să funcționeze așa”, a declarat ministrul, adăugând că „uneori realitatea se vede mai clar sub această formă de organizare”.

