Accident cu victime pe DJ 661, în Gorj. O autoutilitară a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule

La data de 22 octombrie 2026, în jurul orei 10:30, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier cu victime, pe DJ 661, în localitatea Vierșani, comuna Jupânești.

Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 52 de ani, din comuna Bâlteni, în timp ce conducea o autoutilitară din direcția Târgu Cărbunești către comuna Bărbătești, într-o curbă, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule condus de un bărbat, de 53 de ani, din comuna Baia de Fier.

În urma impactului, cel de-al doilea conducător auto a suferit leziuni și a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Orășenesc Târgu Cărbunești, pentru investigații medicale de specialitate.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente