Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a ajuns în Cartea Recordurilor. Peste 600 de persoane și mai mult de 100 de ambarcațiuni s-au reunit într-un golf din Kefalonia, insulă grecească din Marea Ionică, pentru a participa la cea mai mare lecție de teorie nautică din lume.
Evenimentul a avut loc în golful Antisamos din Kefalonia, unde imaginea celor 107 ambarcațiuni aliniate a impresionat comunitatea navigatorilor amatori. Timp de o săptămână, flotila formată din veliere și catamarane a fost centrul unui festival dedicat pasionaților de sailing, organizat de români.
Ideea întâlnirii i-a aparținut unui bucureștean, care și-a dorit să aibă mai mulți prieteni alături pe mare.
„Haios este că foarte mulți oameni au crezut că este făcută poza cu AI-ul. Pentru că au fost foarte multe bărci laolaltă și am speriat pe toată lumea. Adică până și primarul din Kefallonia ne-a sunat și ne-a mulțumit că i-am făcut locația celebră în lume”, a povestit Cristian Uncescu, organizatorul festivalului.
Recordul a fost stabilit prin cea mai mare lecție de navigație desfășurată simultan, la care au participat 632 de oameni, timp de 30 de minute.
Printre participanți s-a numărat și Tudor Ștefan, originar din Brașov, care spune că este mândru că a contribuit la această performanță și așteaptă diploma pe care Guinness Book urmează să o trimită fiecărui participant.
Tânărul și-a obținut permisul de skipper în urmă cu doi ani, iar de atunci a petrecut deja cinci vacanțe pe mare, la bordul unui velier.
„Am vrut cu tot dinadinsul să fiu acolo, să văd cum e, a fost o experiență extraordinară. Nu se compară cu o vacanță în care stai la hotel și mergi în fiecare zi la aceeași plajă. Te duci în locuri în care nu poți ajunge decât cu barca, în golfuri în care poți să stai singur, pe plaje pustii”, a declarat Tudor Ștefan.
Pentru Cristian Uncescu, ideea organizării unui festival de asemenea amploare a apărut anul trecut, după o vacanță petrecută timp de o săptămână pe un velier, alături de soția sa.
„Eram doar noi doi pentru că nu am reușit să găsim încă 4 prieteni care să meargă cu noi în perioada respectivă. Și am zis că îmi place atât de mult acolo încât o să strângem 100 de bărci, adică 1000 de oameni, la cel mai mare festival din lume pe apă”, a explicat organizatorul.
România are în prezent peste 90.000 de persoane care dețin un certificat internațional de conducător de ambarcațiuni de agrement.
Permisul poate fi obținut după parcurgerea unui curs practic desfășurat pe mare și promovarea unui examen teoretic organizat de Autoritatea Navală Română.
În țara noastră sunt înmatriculate, în prezent, peste 27.000 de ambarcațiuni de agrement.

