Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a efectuat, în primele nouă luni ale anului 2026, 1.838 de controale în domeniile relațiilor de muncă, precum și al securității și sănătății în muncă.

Sub îndrumarea și controlul inspectorului-șef George Octavian Romanescu, inspectorii de muncă au verificat respectarea legislației de către angajatorii din județ. În urma deficiențelor constatate, au fost aplicate 1.622 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ajungând la 14.636.000 de lei.
Totodată, inspectorii au dispus 3.858 de măsuri cu caracter obligatoriu, prin care angajatorii au fost obligați să remedieze neconformitățile constatate și să își alinieze activitatea la prevederile legale în vigoare.
Aproape 1,6 milioane de lei pentru munca nedeclarată
În perioada analizată, inspectorii de muncă au aplicat 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.630.000 de lei, unui număr de 29 de angajatori, pentru încălcări privind munca nedeclarată.
O altă categorie importantă de sancțiuni a vizat refuzul sau întârzierea angajatorilor în ceea ce privește punerea la dispoziție a documentelor solicitate de inspectorii de muncă, precum și nerespectarea măsurilor dispuse în urma controalelor.
Astfel, au fost aplicate 591 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 5.553.000 de lei, pentru neprezentarea documentelor solicitate la data și ora stabilite de inspectorii de muncă și pentru nerespectarea măsurilor dispuse la termenele stabilite.
Din totalul acestora, 400 de cazuri au vizat neprezentarea documentelor și informațiilor solicitate la data și ora stabilite de inspectorii de muncă. Pentru aceste abateri au fost aplicate amenzi în valoare cumulată de 3.812.000 de lei.
Alte 191 de cazuri au fost înregistrate ca urmare a neîndeplinirii sau a îndeplinirii doar parțiale a măsurilor dispuse în urma controalelor. În aceste situații, valoarea amenzilor a ajuns la 1.741.000 de lei.
ITM Gorj: Refuzul prezentării documentelor poate atrage inclusiv răspundere penală
Inspectorul-șef al ITM Gorj, George Octavian Romanescu, atrage atenția angajatorilor că refuzul de a pune la dispoziția inspectorilor de muncă documentele și informațiile solicitate poate fi sancționat sever.
„Atragem atenția tuturor angajatorilor că nerespectarea de către conducătorul unității, reprezentantul legal al acestuia, angajați, prepuși sau alte persoane aflate în locațiile supuse controlului a obligației de a pune la dispoziția inspectorilor de muncă, în termenul stabilit de aceștia, documentele și informațiile solicitate, necesare controlului ori cercetării evenimentelor, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei, potrivit prevederilor Legii nr. 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, a transmis George Octavian Romanescu.
Șeful ITM Gorj subliniază că, în anumite situații, refuzul de a prezenta documentele poate constitui chiar infracțiune.
„Subliniem faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă penală infracțiunea constând în refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale, în scopul împiedicării verificărilor privitoare la aplicarea reglementărilor generale și speciale în domeniul relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă”, a mai precizat inspectorul-șef al ITM Gorj.

