Polițiștii locali din Târgu Jiu desfășoară, în această perioadă, activități de patrulare și monitorizare în apropierea unităților de învățământ din municipiu, în scopul menținerii ordinii și siguranței publice.
Acțiunile sunt derulate în cadrul unor planuri comune, la care participă Poliția Locală Târgu Jiu, Inspectoratul de Jandarmi Județean Gorj și Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, astfel încât să fie asigurată o prezență eficientă în toate zonele școlare.
Potrivit Poliției Locale, principalele obiective sunt prevenirea și combaterea faptelor antisociale, reducerea absenteismului școlar și descurajarea comportamentelor care ar putea pune în pericol siguranța elevilor.
De asemenea, polițiștii locali urmăresc îndepărtarea din perimetrul școlilor a persoanelor a căror prezență nejustificată poate conduce la tulburarea ordinii publice sau la manifestarea unor comportamente agresive ori cu potențial infracțional față de copii.
Cetățenii care observă comportamente antisociale sau situații care pot pune în pericol siguranța elevilor sunt încurajați să sesizeze Poliția Locală Târgu Jiu la numărul de telefon 0253.225.434.

