Mihai Weber, despre nominalizarea lui Luca Niculescu: „Voturile PSD nu sunt un cec în alb și nu se negociază”

Deputatul PSD Gorj, Mihai Weber, critică noua nominalizare pentru funcția de prim-ministru făcută de președintele Nicușor Dan și transmite că PSD nu va acorda un sprijin necondiționat viitorului Guvern.

Luca Niculescu a fost desemnat de președintele Nicușor Dan drept candidat la funcția de premier, aceasta fiind a patra nominalizare după eșecul precedentelor încercări de formare a unui Guvern.

Mihai Weber susține că, în condițiile în care PSD este cel mai mare partid din Parlament, formațiunea ar fi trebuit să primească mandatul de a propune premierul.

„Susținerea nu se primește. Se câștigă!”, transmite deputatul de Gorj, care afirmă că social-democrații nu vor susține continuarea măsurilor de austeritate și nici un Guvern care, în opinia sa, ignoră problemele reale ale românilor.

Weber spune că PSD va condiționa sprijinul parlamentar de programul viitorului Guvern și enumeră printre prioritățile partidului relansarea economiei, protejarea veniturilor, apărarea locurilor de muncă, continuarea investițiilor și sprijinirea comunităților locale.

„Dacă Luca Niculescu dorește voturile PSD, trebuie să țină cont de măsurile propuse de noi”, afirmă Mihai Weber.

Deputatul PSD Gorj mai susține că românii au nevoie de stabilitate și predictibilitate și subliniază că voturile social-democraților nu vor fi acordate necondiționat.

„Voturile PSD nu sunt un cec în alb și nu se negociază!”, este mesajul transmis de Mihai Weber.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente