Liceul Teologic din Târgu Jiu a participat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, la Conferința de diseminare a rezultatelor proiectului și a experiențelor dobândite în cadrul mobilităților desfășurate în anul IV al acreditării Erasmus+.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate noutățile și modificările privind redactarea și implementarea proiectelor Erasmus+. Profesorii care au participat la mobilitățile din anul IV au împărtășit impresii și experiențe dobândite în cadrul celor două cursuri de formare, precum și informații despre impactul mobilităților asupra elevilor implicați în aceste activități.
Un moment important al conferinței a fost predarea ștafetei către noile școli partenere pentru anul V al acreditării Erasmus+.
„Ne bucurăm să anunțăm că Liceul Teologic face parte din această nouă etapă, alături de alte patru școli partenere. Privim cu entuziasm spre viitoarele mobilități, experiențe și oportunități de învățare pe care le vom construi împreună!”, a transmis părintele director Vătafu Ștefan.
Noua etapă Erasmus+ va aduce pentru elevii și profesorii Liceului Teologic din Târgu Jiu noi oportunități de formare, schimb de experiență și colaborare cu instituțiile partenere.

