Ateliere gratuite de arta actorului pentru copii, la Teatrul „Elvira Godeanu”

Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu continuă, și în această stagiune, proiectul atelierelor de arta actorului dedicate copiilor. Cursurile sunt gratuite și urmăresc dezvoltarea creativității, imaginației, comunicării și încrederii în propriile forțe, prin joc și exerciții teatrale.

Atelierele se desfășoară săptămânal, începând cu 6 octombrie 2026, la Sala Studio Act „Elvira Godeanu”, de pe strada Crișan nr. 3.

Programul este următorul:

• Marți: copiii cu vârste între 6 și 7 ani, în intervalul 14:30–15:30, iar cei cu vârste între 8 și 9 ani, între 15:50 și 16:50;

• Joi: copiii cu vârste între 10 și 14 ani, între orele 15:00 și 16:30.

Fiecare atelier este organizat săptămânal pentru un grup de minimum 4 și maximum 10 participanți. Înscrierile se fac săptămânal, pentru fiecare atelier.

Părinții pot înscrie copiii la adresa de e-mail educatie.elviragodeanu@gmail.com sau prin WhatsApp, la numărul 0765 475 409. În mesajul de înscriere trebuie precizate numele și prenumele copilului și grupa de vârstă.

Organizatorii transmit că atelierele urmăresc să le ofere copiilor un spațiu în care să se exprime liber și să descopere, prin teatru, noi modalități de comunicare și de dezvoltare personală.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente