România nu a avut energie ieftină produsă pe cărbune, ci un sistem în care o parte importantă a costurilor a fost transferată în afara facturii de electricitate. Este concluzia unei analize realizate de Asociația Energia Inteligentă (AEI), care arată că energia pe cărbune a fost plătită în mod repetat: prin prețul electricității, subvenții, ajutoare, ștergeri de datorii și investiții publice, dar și prin menținerea unor centrale îmbătrânite, a unor mine decapitalizate și a unor capacități noi care nu au fost construite la timp.
Analiza AEI urmărește evoluția din perioada 2000–2026 și compară prețul mediu angro al energiei din România cu prețul estimat al energiei importate și cu trei variante ale costului energiei produse din cărbune: după acordarea ajutoarelor, fără costul certificatelor de CO₂ și cu toate costurile economice incluse.
Cărbunele, ieftinit prin sprijinul statului
Potrivit AEI, în perioada 2005–2008, costul rămas în sarcina producătorilor după sprijinul acordat de stat putea ajunge sub prețul mediu al pieței. De aici, susține asociația, s-a consolidat ideea că România beneficia de o energie sigură, produsă intern și ieftină, iar declinul cărbunelui ar fi fost provocat exclusiv de politicile climatice europene.
AEI atrage însă atenția că prețul reflectat în contabilitatea producătorului nu reprezenta întregul cost suportat de economie. Diferențele au fost transferate în arierate, datorii către buget, investiții publice, pierderi ale companiilor de stat, obligații de mediu amânate, costuri sociale și cheltuieli viitoare pentru închiderea minelor și refacerea terenurilor.
Asociația subliniază că o subvenție nu face energia mai ieftină, ci mută plata din factura de electricitate în bugetul statului.
După 2013, costul suportat de producătorii de energie pe cărbune, chiar și după acordarea ajutoarelor, a depășit constant prețul mediu angro al energiei, potrivit analizei. Diferența s-a accentuat puternic după 2018.
Creșterea prețului certificatelor de CO₂ reprezintă una dintre principalele explicații, însă AEI susține că problemele sunt mai vechi și au caracter structural. Printre acestea se numără randamentele energetice reduse, costurile tot mai mari ale extracției lignitului, echipamentele îmbătrânite, cheltuielile ridicate de mentenanță, investițiile amânate, personalul supradimensionat în anumite activități, reducerea numărului de ore de funcționare, costurile fixe raportate la o producție tot mai mică și obligațiile de mediu și de închidere rămase neacoperite.
Potrivit AEI, România nu a modernizat la timp sectorul și nu a înlocuit capacitățile pe măsura reducerii competitivității acestora, preferând să finanțeze prelungirea funcționării unor active aflate într-o situație dificilă.
„Ajutorul public nu a cumpărat competitivitate. A cumpărat timp. Iar timpul cumpărat nu a fost folosit pentru construirea înlocuitorilor”, arată AEI.
2022 nu demonstrează că lignitul este competitiv
Criza energetică din 2022 a creat o situație excepțională. Prețul mediu al energiei pe piață a ajuns la aproximativ 1.131 lei/MWh și s-a apropiat de costul economic al producției de energie pe cărbune din România.
AEI susține că această apropiere nu demonstrează că lignitul a devenit competitiv, ci că întreaga piață a energiei a ajuns la un nivel neobișnuit de ridicat.
Chiar și în anul de criză, costul integral estimat al energiei produse pe cărbune, fără ajutoare, a ajuns la aproximativ 1.320 lei/MWh.
„Cărbunele nu devenise ieftin. Piața devenise anormal de scumpă”, susține AEI, care consideră că strategia energetică a României nu poate fi construită pe premisa unor crize care să facă temporar competitive cele mai costisitoare capacități de producție.
Impactul certificatelor de CO₂
Potrivit analizei, certificatele de CO₂ au avut un impact sever asupra costurilor după anul 2018. Costul estimat al emisiilor a crescut de la aproximativ 95 lei/MWh în 2018 la 500 lei/MWh în 2022, după care a coborât spre 330–350 lei/MWh în perioada 2024–2026.
AEI estimează că, chiar și într-un scenariu ipotetic în care certificatele de CO₂ ar dispărea, costul energiei produse pe cărbune ar rămâne în 2026 cu aproximativ 130 lei/MWh peste media pieței. Dacă sunt luate în calcul toate costurile economice, diferența ar ajunge la aproximativ 480 lei/MWh.
În aceste condiții, susține asociația, afirmația potrivit căreia doar costul certificatelor de CO₂ a făcut necompetitiv cărbunele românesc este incompletă. Certificatele au amplificat puternic diferența de cost, însă nu au generat problemele legate de centralele vechi, minele ineficiente, investițiile amânate sau managementul companiilor.
Importurile, mai ieftine decât costul economic al cărbunelui
Analiza AEI arată că, în 2024, chiar și energia importată în orele cu prețuri mai ridicate este estimată la un nivel inferior costului energiei pe cărbune susținută prin fonduri publice.
În 2026, importul ar fi mai scump decât costul rămas producătorului după acordarea ajutoarelor, însă ar rămâne mult sub costul economic integral al producției pe cărbune.
AEI precizează însă că acest lucru nu înseamnă că România ar trebui să renunțe la producția internă și să se bazeze exclusiv pe importuri.
Un MWh importat și unul produs într-o centrală disponibilă în interiorul țării nu au aceeași valoare strategică, deoarece importurile depind de existența unui excedent în statele vecine, de capacitatea interconexiunilor, de lipsa congestiilor și de absența unei crize regionale simultane.
În situația în care mai multe țări au nevoie de energie în același timp, importurile pot deveni scumpe, insuficiente sau chiar indisponibile.
Asociația susține, însă, că securitatea energetică nu trebuie utilizată pentru justificarea oricărui cost. Dacă statul decide să păstreze anumite capacități pentru rezervă și adecvanță, costurile pentru energia produsă ar trebui separate transparent de costurile serviciului de securitate energetică.
Investițiile în înlocuirea cărbunelui au fost întârziate
Potrivit AEI, România ar fi avut nevoie la timp de centrale pe gaze, capacități de stocare, întăriri ale rețelelor, investiții hidroenergetice și mecanisme de flexibilitate.
În schimb, unele grupuri energetice au fost închise sau au intrat în proces de închidere înainte ca înlocuitorii lor să fie disponibili.
În concluzia analizei, președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, susține că România a ajuns să suporte simultan costurile subvențiilor, ale importurilor și ale întârzierii investițiilor.
„Cărbunele „ieftin” a fost una dintre cele mai scumpe iluzii ale politicii energetice românești: am ascuns costurile trecutului, am amânat investițiile viitorului, iar acum plătim în aceeași factură și subvenția, și importul, și incompetența”, conchide Dumitru Chisăliță, președintele AEI.

