Turismul sportiv poate deveni o direcție importantă pentru dezvoltarea turistică a regiunii Oltenia, prin valorificarea traseelor, peisajelor și resurselor locale și prin crearea unor noi oportunități pentru comunități și operatorii din turism.
Tema se află în centrul proiectului DEPART – Support the Development of a sustainable sports Tourism in Europe, derulat prin programul Interreg Europe. ADR Sud-Vest Oltenia colaborează cu parteneri europeni, precum și cu reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor regionale implicate în dezvoltarea turismului sportiv, pentru identificarea unor soluții care pot fi aplicate în Oltenia.
Cea de-a cincea întâlnire de lucru a proiectului a fost organizată de ADR Sud-Vest Oltenia și a avut ca principale teme oportunitățile de finanțare, valorificarea mai eficientă a resurselor disponibile și exemplele de bună practică din alte regiuni europene.
Prin schimbul de experiență și colaborarea dintre administrația publică, mediul privat și organizațiile din domeniu, proiectul urmărește transformarea potențialului existent în inițiative concrete, adaptate specificului regiunii Oltenia.
Proiectul DEPART este finanțat prin programul Interreg Europe, iar informații suplimentare sunt disponibile pe platforma oficială a programului.

