Șofer din Argeș, reținut după ce s-a izbit cu mașina de un magazin în Gorj. Avea 1,49 mg/l alcool în aerul expirat

La data de 23 sepptembrie 2026, polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un bărbat de 50 de ani, din comuna Bîrla, județul Argeș, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, față de acesta fiind luată măsura reținerii, pe bază de ordonanță, pentru 24 ore și introducerii în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Amintim că, la data de 23 septembrie 2026, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că, în jurul orei 07:00, cel în cauză, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 663 Budieni, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi acroșat zona de intrare într-un magazin, deținut de apelantă, pe raza localității.

În urma impactului, conducătorul auto, care se afla singur în autoturism, a fost rănit și transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul avea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat, iar autorizația de circulație provizorie a autoturismului era expirată.

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente