Un incident tensionat a avut loc la Colegiul de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești, după ce tatăl unui elev ar fi intrat cu mașina pe aleea de acces către curtea unității de învățământ și ar fi avut un conflict cu portarul.
Potrivit primelor informații, bărbatul, în vârstă de 35 de ani, ar fi fost oprit de portar, moment în care între cei doi a izbucnit un conflict verbal. Portarul a solicitat intervenția jandarmilor.
Până la sosirea echipajului, bărbatul ar fi încercat să părăsească zona. În timpul unor manevre de mers înapoi, autoturismul a lovit un stâlp metalic, un gard viu și bordurile unui spațiu verde.
La fața locului au ajuns jandarmii, care l-au imobilizat și încătușat pe bărbat.
Ulterior, polițiștii au verificat autoturismul și au constatat că acesta avea numere provizorii, însă autorizația de circulație era expirată din 12 septembrie.
Șoferul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, însă a solicitat recoltarea de probe biologice. Acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru efectuarea procedurilor.
În urma incidentului, polițiștii au deschis un dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

