Un purtător de cuvânt al Poliției Metropolitane din Londra a declarat că infracțiunile de care este acuzat actorul Noel Clarke ar fi avut loc între 2007 și 2016 și ar fi vizat cinci femei. Acuzațiile împotriva fostei stele a cinematografiei britanice au fost formulate în urma unei anchete care a început în septembrie 2025, relatează The Independent.
Clarke, în vârstă de 50 de ani, urmează să se prezinte la Tribunalul de Magistrați din Westminster pe 21 octombrie.
„Femeile care au legătură cu aceste acuzații continuă să beneficieze de sprijin din partea unor ofițeri special instruiți”, a declarat detectivul-șef Mike Cagney, a cărui echipă conduce ancheta.
Bethan David, procuror-șef adjunct pentru Londra al Serviciului Procuraturii Coroanei, a declarat că acesta a decis să îl trimită în judecată pe actor pentru două capete de acuzare privind agresiune sexuală, trei capete de acuzare privind voyeurismul și un capăt de acuzare privind exhibiționismul.
„Procurorii noștri au lucrat pentru a stabili că există suficiente dovezi pentru ca acest caz să ajungă în instanță și că este în interesul public ca acest lucru să se întâmple. Am colaborat îndeaproape cu Poliția Metropolitană în timp ce aceasta și-a desfășurat ancheta cu privire la acuzații”, a adăugat el.
„Serviciul Procuraturii Coroanei reamintește tuturor că procedurile judiciare sunt acum în desfășurare, iar inculpatul are dreptul la un proces echitabil”, a amintit el.
Actorul a fost premiat pentru contribuțiile sale la cinematografia britanică
Clarke a câștigat în 2003 prestigiosul Premiu Laurence Olivier pentru cel mai promițător interpret, decernat în cadrul galei anuale organizate de industria de teatru din Marea Britanie.
El a devenit cunoscut unui public mai larg pentru interpretarea personajului Mickey Smith în popularul serial S.F. „Doctor Who”, între 2005 și 2010, după care a fost…

