Karlo Muhar (30 de ani) este, începând de miercuri, jucătorul celor de la FCSB.
Mijlocașul croat a fost prezentat oficial la o săptămână după ce ajunsese la un acord cu formația patronată de Gigi Becali.
Muhar reprezintă una dintre cele trei achiziții realizate de FCSB în această perioadă, alături de Denis Drăguș și Meriton Korenica. În cazul fotbalistului croat, oficializarea mutării a fost amânată de situația contractuală pe care acesta o avea cu CFR Cluj.
Karlo Muhar, noul jucător al lui FCSB
După rezolvarea ultimelor detalii cu jucătorul, clubul roș-albastru a confirmat oficial transferul mijlocașului în vârstă de 30 de ani.
Croatul s-a despărțit de CFR Cluj în urmă cu o lună, după ce a denunțat unilateral contractul cu formația din Gruia, invocând restanțele salariale. Pentru ca mutarea la FCSB să poată fi finalizată, clubul lui Gigi Becali a trebuit să ajungă mai întâi la un acord cu gruparea ardeleană.
FCSB a anunțat că Muhar se antrenează deja alături de noii săi coechipieri și că va avea numărul 73 la club.
„Karlo Muhar este noul nostru jucător. Mijlocașul croat în vârstă de 30 de ani, care se pregătește deja alături de noii săi colegi, va purta tricoul cu numărul 73.
Clubul nostru îi urează bun-venit și să aibă parte de succes în tricoul roș-albastru!”, a transmis FCSB pe pagina de Facebook.
Muhar a evoluat pentru CFR Cluj în 136 de partide. În perioada petrecută la formația din Gruia, mijlocașul croat a înscris 22 de goluri și a oferit 12 pase decisive.

