Credincioșii români vor avea ocazia, în premieră, să se închine la moaștele Sfintei Ana, mama Maicii Domnului și bunica Mântuitorului Iisus Hristos. Sfintele relicve vor fi aduse din Muntele Athos și vor fi depuse, în perioada 5-10 septembrie 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou” din București, cunoscută drept „Kilometrul Zero” al Capitalei.
Moaștele Sfintei Ana provin de la Mănăstirea Cutlumuș din Sfântul Munte Athos și ajung pentru prima dată în România. Evenimentul este dedicat în principal Sfinților Martiri Brâncoveni și Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu.
Aducerea sfintelor moaște se realizează cu binecuvântarea Patriarhului Daniel, cu aprobarea Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos și cu încuviințarea soborului monahal al Mănăstirii Cutlumuș.
Delegația care va însoți racla este formată din cinci monahi athoniți. Aceștia sunt așteptați să ajungă în România sâmbătă, 5 septembrie, iar întâmpinarea oficială este programată în jurul orei 15:00, la Aeroportul Internațional Henri Coandă.
Programul pelerinajului
Sâmbătă, 5 septembrie
• 18:00 – Întâmpinarea raclei cu moaștele Sfintei Ana și slujbă de mulțumire;
• 18:30 – Acatistul Sfinților Părinți Ioachim și Ana;
• 19:00 – Vecernia.
Duminică, 6 septembrie
• 08:30 – Acatistul Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu;
• 09:00 – Utrenia;
• 10:00 – Sfânta Liturghie;
• 22:30 – Slujbă de Priveghere, urmată de Sfânta Liturghie la miezul nopții.
Luni, 7 septembrie
• 10:00 – Acatistul Sfinților Martiri Brâncoveni;
• 18:00 – Acatistul Nașterii Maicii Domnului;
• 18:30 – Vecernia.
Marți, 8 septembrie
• 09:00 – Utrenia;
• 10:00 – Sfânta Liturghie de praznicul Nașterii Maicii Domnului;
• 18:00 – Slujbă de Priveghere dedicată Sfinților Părinți Ioachim și Ana.
Miercuri, 9 septembrie
• 08:30 – Acatistul Sfinților Părinți Ioachim și Ana;
• 09:00 – Sfânta Liturghie;
• 17:00 – Taina Sfântului Maslu;
• 19:00 – Vecernia.
Joi, 10 septembrie
• 09:00 – Utrenia;
• 10:00 – Sfânta Liturghie;
• 18:00 – Acatistul Sfinților Părinți Ioachim și Ana;
• 22:00 – Plecarea delegației și a moaștelor Sfintei Ana spre Sfântul Munte Athos.
Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou” va fi deschisă pentru închinarea la sfintele moaște în perioada 6-10 septembrie, între orele 07:00 și 22:00. În cazul în care după ora 22:00 vor mai fi credincioși la rând, accesul va continua până când ultima persoană va ajunge la raclă.
Aducerea moaștelor Sfintei Ana reprezintă un moment deosebit pentru credincioșii ortodocși din România, fiind pentru prima dată când această sfântă relicvă, păstrată de secole la Mănăstirea Cutlumuș din Sfântul Munte Athos, este adusă spre închinare în țara noastră.

