Deputatul PSD Gorj Mihai Weber anunță că județul Gorj a atras, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), fonduri europene în valoare de 167.289.043 de euro, prin intermediul a 447 de proiecte derulate la nivelul județului și al comunităților locale.
Potrivit parlamentarului gorjean, banii europeni sunt investiți în proiecte care vizează modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locuitorii județului.
Printre investițiile realizate se numără modernizarea și dotarea unităților de învățământ, construirea de creșe, locuințe pentru tineri și specialiști, construirea și modernizarea dispensarelor, dotarea spitalelor, precum și achiziționarea de microbuze electrice pentru elevi.
Tot prin fonduri europene sunt derulate proiecte pentru modernizarea și reabilitarea energetică a clădirilor publice, investiții care, susține Mihai Weber, contribuie la dezvoltarea comunităților locale.
„Fondurile europene pot schimba în bine comunitățile noastre atunci când există proiecte, seriozitate și implicare”, a transmis deputatul PSD Gorj, care i-a felicitat pe cei care au reușit să atragă investiții pentru județ.
Mihai Weber susține că Gorjul trebuie să continue să valorifice oportunitățile de finanțare europeană, astfel încât dezvoltarea să se realizeze în toate comunitățile.
„Vom continua să sprijinim autoritățile locale, să ne implicăm pentru ca Gorjul să atragă cât mai multe fonduri europene și să beneficieze de fiecare oportunitate de dezvoltare, indiferent de culoarea politică a autorităților locale. Pentru că fiecare om contează!”, a mai declarat deputatul PSD Gorj.

