Asociația Ajungem MARI lansează, la 1 septembrie 2026, o nouă campanie de recrutare de voluntari pentru copiii și tinerii din sistemul de protecție. În județul Gorj sunt căutați 30 de oameni dispuși să ofere trei ore pe săptămână pentru a deveni modele, mentori și sprijin real pentru copii.
Campania „Super-eroul sigur – Misiunea: Alegeri Bune!” se desfășoară în mai multe localități din județ, printre care Cărbunești, Motru, Novaci, Răchiți, Rovinari, Săvinești, Scoarța și Târgu Jiu. Înscrierile sunt deschise până la 30 septembrie 2026.
Mesajul campaniei pornește de la o realitate tot mai prezentă în viața copiilor: tehnologia și inteligența artificială ocupă tot mai mult spațiu, în timp ce relațiile umane și modelele reale devin esențiale pentru dezvoltarea lor.
„Copiii nu ajung MARI cu AI” este mesajul-manifest al campaniei, prin care organizația atrage atenția că, indiferent cât de performantă este tehnologia, aceasta nu poate înlocui prezența unui adult de încredere.
„Inteligența artificială, oricât de avansată ar fi în acest moment, nu poate înlocui prezența și căldura umană, nu poate înlocui modelele adevărate de care au nevoie copiii și tinerii”, transmite Iarina Taban, fondatoarea Ajungem MARI.
Trei ore pe săptămână care pot schimba un destin
Voluntarii Ajungem MARI petrec trei ore pe săptămână alături de copii și tineri, oferindu-le sprijin la învățătură, suport moral și emoțional, dar și posibilitatea de a descoperi experiențe noi.
Aceștia îi pot ajuta la pregătirea pentru examene, îi pot însoți la muzeu sau teatru, îi ascultă, îi încurajează și le oferă un model de relație bazat pe încredere și consecvență.
Programul de voluntariat se desfășoară în perioada 1 noiembrie 2026 – 30 iunie 2027. Pot aplica persoane care au împlinit cel puțin 16 ani, fără limită superioară de vârstă. Liceeni, studenți, adulți sau pensionari pot deveni voluntari, dacă sunt dispuși să se implice constant.
Pe durata programului, voluntarii beneficiază de sesiuni de consiliere, traininguri și activități de formare, menite să îi pregătească pentru lucrul cu copiii și tinerii instituționalizați.
Copiii au nevoie de oameni, nu doar de ecrane
Potrivit datelor prezentate de Ajungem MARI, adolescenții din Uniunea Europeană petrec, în medie, 4,5 ore pe zi online în timpul săptămânii și peste șase ore în weekend. În România, timpul ajunge la 6,7 ore în weekend.
Organizația atrage atenția că, pentru copiii instituționalizați, lipsa unei relații stabile cu un adult de încredere poate amplifica vulnerabilitatea.
Voluntarii devin astfel mai mult decât persoane care oferă meditații. Ei pot deveni oameni de referință, capabili să asculte, să ofere încurajare și să îi ajute pe copii să își construiască încrederea în propriile forțe.
„Un program de inteligență artificială poate răspunde la întrebări, dar nu poate înlocui un adult care te ascultă, își amintește ce i-ai povestit săptămâna trecută și nu-ți spune doar ce vrei să auzi, ci și ce ai nevoie să auzi”, spune Andrei Amăriucăi, voluntar Ajungem MARI și specialist IT.
Campania este susținută și de actorul Alex Bogdan, ambasador Ajungem MARI, care a regizat și filmat spotul-manifest al campaniei, alături de Paul Tatcu. Vocea din spot îi aparține Ramonei Dumitrescu.
Peste 13.000 de voluntari în 12 ani
De-a lungul celor 12 ani de activitate, peste 13.000 de voluntari s-au alăturat misiunii Ajungem MARI. În prezent, organizația sprijină anual peste 3.500 de copii, cu ajutorul unei echipe de aproximativ 1.500 de voluntari, în București și 29 de județe.
În Gorj, cei care doresc să se implice pot deveni parte dintr-o comunitate care urmărește să le ofere copiilor și tinerilor instituționalizați șansa la un viitor mai bun.
Înscrierile sunt deschise până la 30 septembrie 2026, pe site-ul Ajungem MARI, la secțiunea dedicată voluntariatului.
Mesajul organizației este unul simplu: copiii au nevoie de modele reale, de oameni care să fie acolo pentru ei și de relații construite în timp.

