O femeie de 28 de ani, din Baia de Fier, a ajuns în arestul IPJ Gorj după ce polițiștii au descoperit că nu mai respecta măsura arestului la domiciliu.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci s-au sesizat din oficiu, duminică, 30 august, după ce au constatat că femeia nu se mai afla la domiciliul unde era obligată să rămână, în baza unei măsuri dispuse de Judecătoria Târgu Jiu.
Femeia se afla în arest la domiciliu pentru 30 de zile, însă ar fi părăsit locuința fără drept. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru evadare și au început căutările.
În urma verificărilor și a activităților desfășurate de oamenii legii, femeia a fost găsită pe strada Nicolae Titulescu din Târgu Jiu. Aceasta a fost dusă la sediul poliției, iar ulterior urma să fie preluată de polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Novaci pentru continuarea procedurilor.
La finalul verificărilor, polițiștii au dispus reținerea femeii pentru 24 de ore. Aceasta a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare, urmând să fie dispuse măsurile legale.

