Târgujienii sunt invitați duminică, 30 august, la o seară de film în aer liber. Animația Disney•Pixar „LUCA” va fi proiectată începând cu ora 20:30, în parcarea magazinului Kaufland din Târgu Jiu.
Accesul la eveniment este gratuit, iar filmul va fi dublat în limba română, astfel încât proiecția să fie potrivită pentru copii și întreaga familie.
Evenimentul este organizat de Asociația Cinemobilul, în parteneriat cu Kaufland România, și face parte din seria de proiecții cinematografice desfășurate în aer liber.
„LUCA” spune povestea unui băiat care trăiește o vară plină de aventuri pe Riviera Italiană, alături de prietenul său, Alberto. Cei doi pornesc într-o serie de aventuri, descoperă lumea și își trăiesc visul de a avea o Vespa, însă ascund un secret: sunt creaturi marine care capătă înfățișare umană atunci când ies din apă.
Producția Disney•Pixar este o poveste despre prietenie, curaj, acceptare și dorința de a descoperi lumea, fiind recomandată pentru o seară relaxantă petrecută alături de familie și prieteni.
Organizatorii îi așteaptă pe târgujieni la o seară de cinema sub cerul liber, cu intrare gratuită.

