La începutul secolului al XX-lea, Bucureștiul se afla în plin proces de modernizare. Trăsurile trase de cai dominau încă străzile Capitalei, însă apariția primelor automobile, considerate adevărate simboluri ale progresului tehnologic și ale modernității, începea să schimbe imaginea orașului.
În acei primi ani, numărul automobilelor era redus. Mașinile erau folosite în special de persoane înstărite, demnitari, instituții ale statului și servicii publice. Pe măsură ce automobilele deveneau tot mai prezente pe drumurile publice, a apărut și necesitatea unor reguli clare de circulație, dar și a pregătirii corespunzătoare a celor care urmau să se afle la volan.
În acest context, Automobil Clubul Român, condus de Leonida Leon, a luat inițiativa înființării primei instituții specializate în pregătirea conducătorilor auto. La începutul anului 1910, organizația a pus bazele primei școli de șoferi din România, la București. Noua instituție urmărea să formeze conducători auto bine pregătiți, capabili să circule în siguranță și să contribuie la modernizarea societății românești.
Prima examinare auto a avut loc cu doi ani înainte
Un aspect interesant este că prima examinare oficială a conducătorilor auto a fost organizată înainte de apariția școlii de șoferi.
În 1908, la dispoziția prefectului Poliției Capitalei, a avut loc prima examinare oficială pentru persoanele care doreau să conducă automobile pe drumurile publice. Astfel, evaluarea candidaților a precedat cu doi ani înființarea primei școli de șoferi autorizate.
Examinarea consta într-o singură probă practică, denumită „viteza cu frânare neașteptată”. Candidații trebuiau să demonstreze că pot controla automobilul în timpul deplasării cu viteză și că sunt capabili să reacționeze corect la o oprire bruscă.
Cei care promovau proba primeau brevetul auto, documentul care le permitea să conducă legal pe drumurile publice. Chiar dacă în acel moment nu exista încă o școală de șoferi oficială, autoritățile începuseră deja să înțeleagă necesitatea reglementării circulației automobilelor.
Cum funcționa prima școală de șoferi din România
După înființarea școlii în 1910, Automobil Clubul Român a pus la punct un sistem de instruire care îmbina pregătirea teoretică și cea practică.
Cursurile teoretice se desfășurau dimineața și includeau lecții despre mecanica automobilului, funcționarea motorului și regulile de circulație. După-amiaza era rezervată pregătirii practice, în cadrul căreia cursanții învățau să pornească motorul la manivelă, să controleze direcția și să efectueze frânarea.
Programul de pregătire dura două luni. La finalul primei sesiuni, 12 cursanți au absolvit cursurile, devenind astfel pionieri ai șofatului în România.
Gheorghe Simion, primul instructor auto din România
Succesul primei școli de șoferi s-a datorat și activității lui Gheorghe Simion, considerat primul instructor auto din istoria României.
Acesta s-a ocupat atât de pregătirea teoretică a cursanților, cât și de instruirea lor practică. Misiunea sa nu era deloc ușoară. Automobilele de la începutul secolului XX nu dispuneau de sistemele moderne de siguranță cu care sunt echipate mașinile de astăzi, iar o eroare de conducere sau o problemă tehnică putea avea consecințe grave.
Cu răbdare și atenție, Gheorghe Simion și-a învățat elevii să controleze automobilele, să execute corect manevrele și să devină conducători auto responsabili.
Criterii stricte pentru înscriere: inclusiv certificate de bună purtare
Înscrierea la cursurile organizate în 1910 presupunea respectarea unor criterii clare. Candidații trebuiau să fi împlinit minimum 18 ani și să achite taxa de școlarizare.
De asemenea, era necesară o evaluare medicală strictă, menită să stabilească dacă viitorii șoferi aveau starea de sănătate necesară pentru conducerea unui automobil. Într-o perioadă în care comenzile mecanice necesitau forță fizică și o atenție deosebită, aptitudinile candidatului erau considerate esențiale.
O condiție aparte era prezentarea unui certificat de bună purtare. Autoritățile urmăreau astfel ca persoanele admise la cursuri să aibă o conduită morală ireproșabilă. Prin urmare, accesul la primele cursuri de șofat era condiționat nu doar de aptitudinile fizice și de vârstă, ci și de comportamentul candidatului.
Familia regală și cei 33 de ani de conducere ai clubului
În 1914, în semn de omagiu adus familiei regale a României, Automobil Clubul Român și-a schimbat denumirea în Automobil Club Regal Român.
Membrii familiei regale au ocupat funcția de președinte al clubului timp de 33 de ani. În această perioadă, aceștia au contribuit la consolidarea imaginii automobilismului românesc și la dezvoltarea activităților organizației.
Clubul a sprijinit organizarea competițiilor automobilistice, promovarea siguranței rutiere și dezvoltarea infrastructurii dedicate șoferilor.
Înființarea primei școli de șoferi din România, la București, în 1910, a reprezentat astfel un moment important în procesul de modernizare a țării. De la primele examinări practice din 1908 și până la organizarea unui sistem de pregătire teoretică și practică, România începea să facă trecerea de la epoca trăsurilor la cea a automobilului, iar Gheorghe Simion rămâne consemnat drept primul instructor auto din istoria țării.
