O biserică din vestul Poloniei a găsit o metodă inedită de a „taxa” șoferii care își lasă mașinile în parcarea lăcașului de cult. În locul banilor, conducătorii auto sunt invitați să plătească prin rugăciuni, în funcție de timpul petrecut în parcare.
Inițiativa aparține Bisericii Sfântul Martin și Sfântul Vincent Mucenicul, aflată în apropierea orașului Poznań. După renovarea parcării, reprezentanții parohiei au montat un panou pe care sunt afișate tarife neobișnuite, fără nicio sumă de bani și fără posibilitatea aplicării unor amenzi clasice.
Potrivit TVP World, ideea a fost explicată de preotul Paweł Kaczmarek, care a declarat pentru Polsat News că reprezentanții bisericii au discutat despre modul în care ar trebui stabilită taxa pentru parcare și au ales o variantă care să îi încurajeze pe oameni să se roage pentru ceilalți.
„Așa că am ales o monedă pe care, aș spune, și-o poate permite toată lumea”, a declarat preotul.
Parcarea nu este păzită, iar mesajul afișat le reamintește șoferilor că responsabilitatea pentru fiecare autoturism aparține „șoferului și îngerului său păzitor”.
Tarifele sunt stabilite în funcție de durata staționării. Pentru mai puțin de o oră, șoferii sunt invitați să rostească o rugăciune „Tatăl nostru”. Dacă mașina rămâne până la două ore, aceștia sunt îndemnați să spună și o rugăciune „Ave Maria”.
Pentru o staționare de până la trei ore, „plata” constă într-o decadă de Rozariu pentru șoferi, iar pentru patru ore este recomandată o Litanie a Sfintei Fecioare Maria oferită pentru parohie.
Cei care își lasă autoturismul în parcare o zi întreagă sunt invitați să se roage un mister al Rozariului pentru conducătorii auto și pietoni.
Există însă și o categorie de persoane scutite de orice „taxă”. Credincioșii care participă la slujbe, liturghii sau întâlniri organizate de parohie nu trebuie să ofere nicio rugăciune în schimbul parcării. Explicația de pe panou este una simplă: „Harul nu are parcometru.”
De asemenea, cei care aleg să ignore tarifele spirituale nu riscă sancțiuni financiare. Un alt mesaj afișat în parcare transmite: „Nu emitem amenzi – conștiința ta funcționează non-stop.”
Inițiativa a fost apreciată de mai mulți locuitori din zonă, care au declarat pentru Polsat News că ideea este originală și binevenită. O femeie a descris-o drept „o idee genială”, în timp ce o altă localnică a spus că este „foarte bună”, adăugând că „nu poți avea niciodată prea multă rugăciune”.
Prin această inițiativă, biserica din apropiere de Poznań transformă un gest obișnuit, precum parcarea unei mașini, într-un îndemn la reflecție și rugăciune pentru ceilalți.

