Președintele Camerei Deputaților și al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, la Parlament, că pactul politic pe energie propus săptămâna trecută de premierul interimar Ilie Bolojan reprezintă, în acest moment, doar „vorbărie și PR”, întrucât nu a primit până acum niciun document concret pe această temă.
Întrebat despre propunerea premierului interimar privind un pact politic pe energie, prin care au fost enunțate mai multe măsuri pentru eficientizarea sectorului energetic și evitarea unor noi crize în anii următori, Grindeanu a afirmat că, dincolo de declarațiile publice, nu există încă o propunere concretă transmisă partidelor.
„Declarativ am văzut multe, nu am primit nimic, niciun pact. Doi, e bine că la două săptămâni după ce tot aici am ieșit și am spus că ar face bine să pornească grupul 4 de la Rovinari, după două săptămâni s-au gândit că, da, e bine să pornească grupul 4 de la Rovinari. Tot ce înseamnă soluții bune pentru România, indiferent de unde vin aceste lucruri, PSD poate fi considerat ca partener. (…) Aici nu am nimic concret, e doar vorbărie și PR”, a declarat Sorin Grindeanu.
Liderul PSD a subliniat că formațiunea pe care o conduce este dispusă să susțină orice soluție benefică pentru România, indiferent de partidul sau persoana care o propune.
În același context, Grindeanu s-a declarat, în principiu, de acord cu invitația lansată de deputatul AUR Mohammad Murad privind organizarea unei întâlniri între partidele parlamentare pentru constituirea unei Celule de criză pentru economie și capitalul românesc.
„Am citit, nu am avut timp să aprofundez, dar, de principiu, sunt de acord cu această idee, am să răspund în mod oficial și am să dau public ceea ce-i răspund, dar, de principiu, nu ai cum să nu fii de acord cu găsirea unor măsuri care să ducă la ieșirea din criză a României, indiferent de unde vin aceste proiecte și aceste măsuri. Deci, da, sunt pozitiv la această propunere”, a declarat Grindeanu.
Totodată, președintele PSD a precizat că inițiativa lui Mohammad Murad nu trebuie interpretată drept un punct de plecare pentru o eventuală colaborare politică între PSD și AUR într-un viitor guvern. Potrivit lui Grindeanu, propunerea trebuie privită mai degrabă ca o inițiativă „apolitică”, orientată spre identificarea unor soluții pentru ieșirea României din criză.

