Doi români, condamnați la câte 17 ani de închisoare în Marea Britanie după ce au drogat și jefuit mai mulți bărbați

Un cuplu de români a fost condamnat în Marea Britanie la câte 17 ani de închisoare, după ce a drogat mai mulți bărbați pentru a-i lăsa inconștienți și a le fura bunurile. Patru victime au fost drogate, iar două dintre acestea au murit, la aproape un an distanță una de cealaltă.

Potrivit informațiilor prezentate în rechizitoriu, Adina Mihai, în vârstă de 31 de ani, se prezenta drept lucrătoare sexuală și, împreună cu partenerul său, Mădălin Dumitru, în vârstă de 30 de ani, a creat un profil online prin intermediul căruia stabilea întâlniri cu bărbați care plăteau pentru servicii sexuale la propriile locuințe, relatează Sky News.

Cei doi ar fi acționat împreună, fiecare având un rol bine stabilit. Adina Mihai se întâlnea cu victimele, în timp ce Mădălin Dumitru o ajuta în desfășurarea planului. Potrivit acuzării, femeia nu a oferit servicii sexuale niciuneia dintre victime.

Patru bărbați au fost lăsați inconștienți după ce în paharele lor cu vin a fost introdusă gamma-butirolactonă (GBL), un sedativ puternic, cunoscut și sub denumirea de „drogul violului”. În timp ce victimele erau incapabile să reacționeze, cei doi le căutau prin locuințe și le furau bunurile.

În două dintre cazuri, consecințele au fost fatale. Malcolm King, în vârstă de 80 de ani, a murit în Bagendon, Gloucestershire, la 21 august 2024, iar Gary Mouat, în vârstă de 37 de ani, a murit în Banbury, Oxfordshire, la 13 iulie 2025. Cele două decese s-au produs la aproape un an distanță, în localități aflate la aproximativ 64 de kilometri una de cealaltă.

În luna iunie, Adina Mihai și Mădălin Dumitru au pledat vinovați pentru uciderea din culpă a celor doi bărbați.

Cum a murit Gary Mouat

În noaptea de 12 iulie 2025, soția și fiul lui Gary Mouat erau plecați de acasă. Bărbatul a contactat-o pe Adina Mihai prin intermediul platformei online Vivastreet, iar cei doi români au călătorit din Ilford până la locuința victimei.

Gary Mouat a consumat vin în care fusese introdusă substanța GBL, fără știrea sa. După ce acesta a devenit inconștient, Adina Mihai a început să caute prin locuință bunuri care puteau fi furate.

Bărbatul a fost găsit mort în dimineața următoare, întins pe podeaua sufrageriei, de prieteni ai familiei care deveniseră îngrijorați deoarece acesta nu mai luase legătura cu nimeni din ziua precedentă.

Procurorul Julian Evans KC a declarat că cei doi inculpați acționau împreună și aveau roluri diferite în cadrul a ceea ce procurorii au descris drept „afacerea” lor.

Condamnați la câte 17 ani de închisoare

Adina Mihai și Mădălin Dumitru au fost condamnați joi, la Oxford Crown Court, la câte 17 ani de închisoare.

Judecătorul le-a transmis că, potrivit regulilor în vigoare, nu ar putea fi eliberați înainte de executarea a două treimi din pedeapsa de 17 ani. Totuși, un nou amendament ar putea modifica acest prag, astfel încât perioada minimă de detenție să fie de cel puțin jumătate din sentință.

Cei doi au fost arestați la 31 iulie 2025 și puși sub acuzare la 6 august 2025, după moartea lui Gary Mouat.

Poliția crede că ar putea exista și alte victime

Anchetatorii britanici suspectează că numărul victimelor ar putea fi mai mare și îi îndeamnă pe bărbații care au trecut prin situații similare să contacteze poliția.

„Credem că există și alți bărbați care ar fi putut să o întâlnească pe Adina Mihai în circumstanțe similare, să fi fost drogați și să le fi fost furate bunuri”, a declarat inspectorul Adam Stacey, cel care a coordonat ancheta privind moartea lui Malcolm King.

Acesta a dat asigurări că eventualele sesizări vor fi tratate „cu sensibilitate și discreție”.

După ce anchetatorii au stabilit că și cea de-a doua victimă fusese otrăvită, poliția a transmis o informare la nivel național către alte structuri, pentru a verifica dacă există și alte decese neexplicate care ar putea avea legătură cu cei doi români.

Mărturia emoționantă a fiului lui Gary Mouat

Fiul lui Gary Mouat, Alfie, a transmis o declarație înregistrată, care a fost prezentată în instanță. Copilul, în vârstă de nouă ani, a vorbit despre pierderea tatălui său și despre impactul pe care moartea acestuia l-a avut asupra familiei.

„Tatăl meu era amuzant, copilăros, iubitor și pus pe farse. Mereu ne făceam farse unul altuia”, a spus Alfie.

„Mi-ați distrus viața și toate planurile pe care le aveam să facem lucruri împreună. Familia mea este distrusă acum”, a continuat copilul.

Și Louise, soția lui Gary Mouat, a povestit în instanță momentul în care a trebuit să-i spună fiului lor că tatăl său a murit.

„Pe 13 iulie anul trecut, viețile noastre s-au schimbat pentru totdeauna din cauza a ceea ce ați făcut. A trebuit să-i spun fiului meu de opt ani că tatăl lui a murit”, a declarat femeia.

Ea a rememorat reacția copilului, spunând că nu va uita niciodată țipătul acestuia în momentul în care a înțeles că tatăl său dispăruse pentru totdeauna.

„S-a prăbușit la podea și m-a implorat să-i spun că nu este adevărat. Am condus înapoi spre casă ținându-ne de mână tot drumul”, a mai spus Louise.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente