Parchetul European (EPPO) a efectuat, joi, 19 percheziții în România, într-o anchetă care vizează suspiciuni de fraudă în achiziții publice pentru proiecte IT finanțate din fonduri europene. Valoarea totală a proiectelor investigate este estimată la aproximativ 7 milioane de euro.
Procurorii europeni suspectează că o rețea ar fi manipulat procedurile de achiziție publică pentru a favoriza furnizori selectați în prealabil, în cadrul unor proiecte destinate în principal primăriilor și consiliilor județene.
Ancheta vizează 29 de proiecte finanțate prin Mecanismul de Redresare și Reziliență al Uniunii Europene, precum și prin Programul Operațional Capacitate Administrativă – Investiții Teritoriale Integrate Delta Dunării.
Proiectele presupuneau achiziționarea de servicii de consultanță IT, programe software și infrastructură informatică, inclusiv soluții de tip cloud destinate autorităților publice.
Potrivit EPPO, există motive serioase pentru a suspecta că procedurile de achiziție ar fi fost manipulate astfel încât anumite companii să fie avantajate înainte de lansarea licitațiilor.
Anchetatorii au identificat, de asemenea, posibile nereguli în documentațiile întocmite de firmele de consultanță. În cazul mai multor proiecte au fost descoperite asemănări semnificative privind conținutul, structura și autorii documentelor, ceea ce ridică suspiciunea că aceleași materiale ar fi fost reutilizate în mod sistematic.
În cadrul investigației sunt verificate și eventuale documente false, inexacte sau incomplete care ar fi fost prezentate de furnizorii implicați în procedurile de achiziție publică.
Până în prezent, EPPO nu a făcut publice identitățile persoanelor sau companiilor vizate și nici numele localităților ori ale autorităților publice implicate în cele 29 de proiecte investigate.
Operațiunea a beneficiat de sprijinul structurii de suport a EPPO din România și al mai multor unități ale Poliției Române, printre care Direcția Operațiuni Speciale, serviciile de operațiuni speciale din Iași și Timișoara, precum și structurile de investigare a criminalității economice din Brașov, Iași, Argeș și Constanța.
La acțiune au participat și Serviciul de Investigații Criminale Ilfov și Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara. Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a sprijinit ancheta prin furnizarea unei analize operaționale.
Investigația este în desfășurare, iar toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

