Un asistent medical din cadrul Spitalului de Psihiatrie Gătaia, județul Timiș, a fost trimis în judecată pentru trafic de influență, după ce ar fi cerut 900 de euro de la aparținătorul unui pacient internat.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, fapta ar fi avut loc în luna iunie 2026. Anchetatorii susțin că asistentul medical a pretins suma de 900 de euro, promițând că va interveni pe lângă medicul-șef al secției pentru ca pacientul să rămână internat în spital.
„În cursul lunii iunie 2026, inculpatul, în calitate de asistent medical, a pretins suma de 900 euro de la aparținătorul unui pacient internat în cadrul Spitalului de Psihiatrie Gătaia, pentru a interveni pe lângă medicul șef al secției, care are prerogativa de a decide asupra oportunității continuării spitalizării”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
Procurorii arată că, prin comportamentul său, inculpatul ar fi creat falsa impresie că deciziile funcționarilor publici din cadrul spitalului pot fi influențate prin solicitări și intervenții realizate în afara cadrului legal.
Asistentul medical este acuzat de trafic de influență, fiind trimis în judecată sub măsura controlului judiciar. Dosarul a fost înaintat Tribunalului Timiș, instanță care urmează să soluționeze cauza.
Potrivit principiului prezumției de nevinovăție, inculpatul este considerat nevinovat până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

