România a cucerit prima medalie la Campionatul European de Natație pentru Seniori – Paris 2026, iar aceasta este de aur. Cătălin Preda a devenit campion european la high diving, după o evoluție spectaculoasă și precisă.

De la 20 de metri înălțime, Cătălin Preda a reușit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului european. Sportivul român a totalizat 411,60 puncte în urma celor patru sărituri și a obținut medalia de aur la Campionatul European de la Paris.
Performanța este rezultatul anilor de muncă, pregătire și sacrificii, într-o probă în care fiecare execuție trebuie să fie aproape perfectă. Curajul, concentrarea și precizia i-au adus lui Preda titlul continental și au făcut ca imnul României să răsune la Paris.
În aceeași probă, Constantin Popovici a încheiat competiția pe locul al șaptelea, cu 325,40 puncte. Sportivul român a primit însă și o distincție importantă: trofeul European Aquatics pentru cel mai bun sportiv european al anului 2025 la high diving.
Rezultatul lui Cătălin Preda reprezintă un nou moment important pentru high diving-ul românesc și confirmă valoarea sportivilor tricolori la nivel continental.
La baza acestei performanțe se află și munca echipei tehnice. Antrenorii Florin Avasiloae și Adrian Gavriliu, alături de toți cei care îi sprijină pe sportivii români, au contribuit la drumul către această reușită.
Aur pentru România la Paris și un nou campion european pentru sportul românesc!

