Piața muncii din Gorj se deteriorează: aproape 1.000 de salariați pierduți într-un an, salarii mai mici și peste 700 de șomeri în plus

Piața muncii din Gorj continuă să transmită semnale îngrijorătoare. Potrivit datelor Direcției Județene de Statistică, județul a pierdut aproape 1.000 de salariați într-un singur an, salariul mediu net a scăzut atât față de luna precedentă, cât și comparativ cu aceeași perioadă din 2025, iar numărul șomerilor a crescut cu peste 700 de persoane.

La sfârșitul lunii mai 2026, în Gorj erau înregistrați 79.811 salariați, cu 46 mai puțini decât în luna aprilie și cu 911 mai puțini față de mai 2025.

Din totalul salariaților înregistrați la nivel național, cei din Gorj reprezintă 1,4%, județul ocupând locul 26 în clasamentul național.

Nici la capitolul venituri situația nu este mai bună. În luna mai 2026, câștigul salarial mediu brut în județ a fost de 7.694 de lei, cu 1.789 de lei, respectiv 18,9%, sub media înregistrată la nivel național.

Salariul mediu net a coborât la 4.604 lei, în scădere cu 78 de lei, adică 1,7%, față de luna aprilie.

Reduceri ale salariului mediu net au fost consemnate în toate principalele sectoare de activitate. Față de aprilie 2026, veniturile au scăzut cu 3,6% în industrie și construcții, cu 0,5% în agricultură, silvicultură și pescuit și cu 0,4% în sectorul serviciilor.

Comparativ cu luna mai 2025, salariul mediu net din Gorj este mai mic cu 67 de lei, respectiv cu 1,4%.

În clasamentul național al salariilor medii nete, Gorjul ocupă locul 23, venitul mediu fiind cu 1.080 de lei, adică cu 19%, sub media pe țară.

În același timp, numărul șomerilor este în creștere. La sfârșitul lunii mai, în evidențele oficiale figurau 5.289 de șomeri, dintre care 2.524 de bărbați și 2.765 de femei.

Față de aceeași perioadă a anului trecut, numărul persoanelor fără loc de muncă a crescut cu 722, ceea ce confirmă deteriorarea situației de pe piața muncii din județ.

Rata șomajului în Gorj a fost de 4,3%, calculată prin raportarea numărului total al șomerilor la populația activă civilă de la începutul anului 2025. În cazul femeilor, rata șomajului a fost de 4,9%, iar în rândul bărbaților de 3,9%.

Cu o rată a șomajului de 4,3%, Gorjul ocupă locul 18 la nivel național, nivelul șomajului fiind cu 1,1 puncte procentuale peste media națională, care este de 3,2%.

Datele statistice conturează o evoluție nefavorabilă pentru economia județului, marcată de scăderea numărului de salariați, diminuarea salariilor și creșterea șomajului, indicatori care reflectă slăbirea pieței muncii în Gorj.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente