Istoria prinde viață cu ajutorul inteligenței artificiale la Castelul Corvinilor

Castelul Corvinilor din Hunedoara devine un exemplu al modului în care istoria și tehnologia pot merge mână în mână. În cadrul unui eveniment dedicat Anului Iancu de Hunedoara, vizitatorii au fost întâmpinați de roboți, au explorat ateliere interactive și au avut ocazia să „stea de vorbă” cu Iancu de Hunedoara prin intermediul realității virtuale și al inteligenței artificiale.

„Avem o imprimantă 3D care realizează brelocuri și gravuri, ateliere de face painting, dar și un atelier deosebit, unde, cu ajutorul unor ochelari VR, cei interesați îi pot adresa întrebări, uneori chiar foarte personale, lui Iancu de Hunedoara”, a declarat Sorin Tincu, managerul Castelului Corvinilor.

Programul a inclus și ateliere dedicate inteligenței artificiale, la care au participat specialiști în tehnologie. Reprezentanții Universității Tehnice din Cluj-Napoca au prezentat modul în care inovația poate crea o legătură între trecut și prezent.

„Venim de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, de la Departamentul de Robotică, iar în Anul Iancu de Hunedoara nu putea lipsi o punte între ceea ce a fost atunci și ceea ce este astăzi”, a afirmat Stelian Brad, decan al Universității Tehnice din Cluj-Napoca.

Atracția principală pentru vizitatori a fost un robot care i-a întâmpinat și a interacționat cu ei. Reacțiile nu au întârziat să apară.

„Foarte wow, nu mă așteptam la așa ceva. Este foarte cool noua tehnologie și ceea ce va urma”, a spus un vizitator.

„Mi-a plăcut că ne-a făcut inimioare și a bătut palma cu mine”, a povestit un copil.

Alți copii au spus că le-au plăcut picturile și „sala fetelor”.

Un alt punct de interes a fost demonstrația de scanare și reproducere 3D a obiectelor de patrimoniu.

„Aici realizăm o reproducere cu ajutorul scanării 3D. Scanăm obiectele sparte, formate din mai multe elemente, preluăm textura acestora și le putem reproduce în timp real”, a explicat unul dintre participanți.

Organizatorii spun că scopul evenimentului este de a aduce patrimoniul cultural mai aproape de public prin mijloace moderne. Manifestarea face parte din seria evenimentelor dedicate Anului Iancu de Hunedoara și demonstrează că tehnologia poate contribui la valorificarea și promovarea istoriei.

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente